Contra stalinismului scoţian

Sir Alex Ferguson a primit o lecţie de viaţă de la cine se aştepta mai puţin. De la un ziarist.

Puţină lume îşi mai aminteşte de primul meci al lui Alex Ferguson la United. Era noiembrie 1986 şi Alex, nu […]

Sir Alex Ferguson a primit o lecţie de viaţă de la cine se aştepta mai puţin. De la un ziarist.

Puţină lume îşi mai aminteşte de primul meci al lui Alex Ferguson la United. Era noiembrie 1986 şi Alex, nu Sir Alex. United era o echipă de beţivi talentaţi, condusă în teren şi la pahar de Norman Whiteside şi Bryan Robson. Debutul lui Ferguson a fost jenant: 0-2 cu Oxford United, o echipă care nu merită descrierea. În următorii 27 de ani, Man United a devenit Ferguson. Nici o secundă de joc, nici un rezultat, nici o minge jucată şi nici o conferinţă de presă organizate de Man United nu pot fi explicate fără referinţa la Marele Şef.

Din toate aceste motive, marea întrebare care aşteaptă la capătul carierei lui Ferguson e: cine îl explică pe Marele Şef? Răspuns: Marele Şef! Ferguson a scris, ajutat de un bun gazetar de sport, o Autobiografie care se vinde mai ceva ca biletele de metrou şi îşi învaţă cititorii ce înseamnă să fii Ferguson. Cartea a fost propulsată, dealtfel inutil, de o campanie de insulte cu Ferguson în rol de satanist universal. Cu două săptămîni înainte de lansare, Ferguson şi agenţii lui de PR au avut grijă ca lumea să afle că: Beckham e un fătălău fiţos, Keane un bădăran incurabil, Rooney un retard şi că, în genere, lumea animală de la United avea nevoie de un baci sadic.

Ferguson e sincer. Sir Alex a considerat încă de pe vremea cînd se bălăcărea cu muncitorii de pe şantierele scoţiene că secretul vieţii e vîna de bou. Cartea lui Ferguson confirmă filozofia de mai sus. Ferguson se etalează cu o plăcere rînjită în postura de brută managerială. În dictatura Ferguson  contează doar cuvîntul stăpînului. Jucătorii n-au viaţă şi nici persoană. Un ziarist chemat să discute despre cartea Marelui Şef a conchis sec: stalinism. Acelaşi ziarist a mers mai departe: cum se împacă stîngismul declarat al lui Ferguson cu viaţa de milionar şi munca în slujba milionarilor americani proprietari la Man United? Ferguson a icnit, fără să articuleze ceva coerent. Interviul a fost o cădere totală. Pentru prima oară, Marele Călcător a fost călcat în picioare.

Episodul e binevenit. Lecţia lăsată în urmă de Ferguson e abruptă şi indecentă. Ea spune că rezultatele scuză orice şi că brutalitatea e, în fond, o virtute. Şefia trebuie să fie o baie de sînge, iar angajaţii trebuie să sufere fără să crîcnească. În lumea lui Ferguson, asta trece drept bărbăţie şi talent. Aşa e pe şantierele şi prin cîrciumile anglo-scoţiene. Ziaristul care i-a dat lui Ferguson în cap cu propria lecţie de viaţă a făcut un mare serviciu fotbalului şi relaţiilor umane care vor să rămînă umane.