Ce e fotbalul?

Regina Elisabeta a II-a a avut doar o pretenţie. Să nu îi spargă geamurile

Acum exact 150 de ani, un grup scrobit de domni cu treabă semnau un contract de asociere pe o masă nu tocmai lustruită, la Freemason´s Tavern […]

Regina Elisabeta a II-a a avut doar o pretenţie. Să nu îi spargă geamurile

Acum exact 150 de ani, un grup scrobit de domni cu treabă semnau un contract de asociere pe o masă nu tocmai lustruită, la Freemason´s Tavern din Londra. Aparenţele spuneau că încă un grup de englezi excentrici îşi reglementează pasiunile. Contractul stabilea o Football Association compusă din 11 cluburi care urmau să joace organizat fotbal – un joc abia desprins din rugby şi, din acest motiv, nu tocmai binecuvîntat la naştere. În următorul veac şi jumătate, jocul oficializat la Taverna din vestul Londrei a devenit totul plus restul: religie şi afacere globală, obsesie ireparabilă şi destin naţional. Excepţiile şi imunităţile au fost doborîte rînd pe rînd. La începutul secolului XXI nu mai există naţiune  sau palmă de pămînt indiferentă la fotbal. Pînă şi Andorra a devenit o forţă de temut, măcar pentru un cetăţean-antrenor român cu prenumele Victor.

150 de ani sînt atît de mult încît elementele fundamentale ale fotbalului nu se mai văd bine. Ca orice realitate înecată în glorie şi mit, fotbalul nu mai are timp să-şi arate originile. Însă lunea trecută, două echipe de amatori au pus capăt acestei amnezii nepermise. Meciul a avut loc la Londra, pe un soi de tarla perfectă, acoperită de un gazon des ca pluşul şi tuns ca un rapper. Nimeni nu ştie scorul. Cu adevărat importante sînt numele echipelor. Amîndouă joacă în divizia amatori-Sud care include şi Londra. De o parte, Civil Union F.C. – singurul club în viaţă din cele 11 care au semnat în 1863 contractul de la taverna masonilor. De cealaltă parte, Polytechnic F.C., o apariţie tîrzie, care s-a lipit de contract „abia” în 1875.

Gazda partidei jubiliare e de 61 de ani patronul onorific al Federaţiei, dar nu s-a putut arăta din motive obiective. Regina Elisabeta a II-a are 87 de ani şi l-a trimis în curte pe nepotul ei, William, Duce de Cambridge. Echipele au intrat în Buckingham Palace şi au încins o miuţă oficială în grădina Palatului. William a avertizat că oricine va sparge geamurile va avea de-a face cu Regina şi a explicat că va fi imparţial întrucît e fan Aston Villa. La centru, a condus Howard Webb. Onoarea de a arbitra pe Buckingham a venit greu, dar meritat, abia după ce Webb a arbitrat o finală de Cupă Mondială şi una de Liga Campionilor. Fotbalul a revenit acolo unde s-a născut. În Anglia, între amatori, la mijlocul distanţei care desparte ţinuta oficială de viaţa populară. Joncţiunea cu înţelesul primar al jocului de fotbal s-a produs în clipa în care, de pe margine, un oarecare a strigat către Mr. Webb: „Arbitru, atenţie să nu îţi intre părul în ochi!”. Webb e chel bec.  Englezii au umor. Fotbalul e o minune din popor.