Emotional

Fotbalul englez a avut suficiente evenimente încît să nu plîngă prea tare pentru finala Champions League de pe Wembley, între două echipe germane

Circulă ideea după care trăim sub dominaţie germană. În fotbal, afirmaţia e discutabilă. Finala Ligii Campionilor e, […]

Fotbalul englez a avut suficiente evenimente încît să nu plîngă prea tare pentru finala Champions League de pe Wembley, între două echipe germane

Circulă ideea după care trăim sub dominaţie germană. În fotbal, afirmaţia e discutabilă. Finala Ligii Campionilor e, desigur, foarte germană, dar şi finala Cupei Heineken, echivalentul UCL în rugby, cu Toulon învingînd Clermont, a fost foarte franceză. Şi rugby-ul a avut parte de o finală importată, dar mai important e că ambele finale au lovit simbolic în gazde. Englezii în fotbal şi irlandezii în rugby au fost scoşi din casă pentru petreceri străine cu circuit închis. Poate că anul e, de fapt, ceva mai mult decît dominaţie germană în fotbal şi franceză în rugby. Poate ar fi  mai interesant să vorbim de un an de dramă anglofonă.

În fotbal, suma evenimentelor traumatice engleze e formidabilă. Să recapitulăm. Mai întîi retragerile. Ferguson pleacă şi încheie cu un 5-5 turbat în ultimul meci. Blat? Oriunde altundeva, dar nu în Anglia. Ştim acum că, după meci, Ferguson a făcut un scandal monstru la cabine. United a pierdut de două ori în acelaşi meci un avantaj de trei goluri, iar Ferguson n-a putut accepta aşa ceva într-un meci cu West Brom care era şi ultimul şi al 1500-lea al carierei sale. Altă retragere: Beckham, luat în voleuri de presa engleză pentru lacrimile vărsate în tricoul lui PSG, la meciul final. În Anglia nu se plînge public. Dovadă că Ferguson a refuzat orice declaraţie după meciul cu West Brom. A spus doar trei cuvinte: emotional, very emotional!

Dar Michael Owen şi Jamie Carragher? Retraşi fără zgomot. În special Owen, la capătul unui destin care i-a interzis sistematic să devină mult mai mult decît Beckham. Mai departe. Fenomenul Gareth Bale. Cel mai dorit jucător al Europei rămîne la Tottenham, probabil spre a-şi îngropa viitorul. Bale obişnuieşte să marcheze doar goluri de frumuseţe istorică şi şi-a respectat norma cu un şut vulcanic în ultimul minut al campionatului contra lui Sunderland. Era golul care trebuia să trimită Tottenham în Liga Campionilor. Dar Arsenal a cîştigat la Newcastle, iar Tottenham a pierdut calificarea şi dreptul de a-l reţine pe Bale. La două zile după, Bale refuză Real, Barcelona şi restul lumii, cu o decizie care ar putea fi înţeleasă mai tîrziu ca act sinucigaş.

Şi mai departe: Wigan Athletic devine prima echipă în ultimii 150 de ani care cîştigă Cupa Angliei şi retrogradează în acelaşi sezon. David Whelan, patronul lui Wigan, a revenit pe Wembley pentru a doua finală de Cupă şi 53 de ani de suferinţă. În 1960, la prima finală, a suferit o fractură gravă, după care n-a mai fost decît jumătate de fotbalist. Retrogradarea? Se poate vindeca mai repede decît fractura. Aşa a arătat anul fotbalistic de dramă engleză dominat de Germania. Emotional, very emotional!

P.S. Becali, Dosarul Transferurilor etc? Poate intrăm pe drumul care duce la primul 5-5 netrucat în final de campionat românesc.