Mister englez

Cine poate explica de ce pe Wembley s-au strîns aproape 90.000 de oameni la meciul Anglia-San Marino?

De unde ideea misterului prin care Germania a fost egalată acasă, la 4, de Suedia? Fotbalul permite asemenea ajustări, chiar şi în cazul […]

Cine poate explica de ce pe Wembley s-au strîns aproape 90.000 de oameni la meciul Anglia-San Marino?

De unde ideea misterului prin care Germania a fost egalată acasă, la 4, de Suedia? Fotbalul permite asemenea ajustări, chiar şi în cazul Germaniei. Misterul e absent. Am văzut o mică încercare veselă de a acredita ipoteza unui blat, dar asemenea necuviinţe nu pot veni decît de la noi, unde blatul e oricînd o variantă de viaţă şi de joc.

Dacă e să vorbim de mistere, propun următoarea întrebare: cum poate fi explicată prezenţa a 85.654 spectatori pe Wembley acum două săptămîni, la Anglia-San Marino? Cîteva ziare britanice au pus problema în editoriale sobre şi complexe, amestecînd explicaţii sociologice şi istorice. Un altul a deschis o discuţie publică printre forumişti. Răspunsurile au oscilat între elucubraţii şi ironie. Însă realitatea a aproape 90.000 de oameni prezenţi pe o ploaie măruntă la un meci fără sens rămîne. Explicaţia e dincolo de lucrurile imediate. Preţul redus al biletelor deschide o pistă: o familie de trei pesoane a plătit doar 60 de lire. Nu pare totuşi de ajuns pentru o expediţie la ora de vîrf prin Londra congestionată. Altă explicaţie posibilă vine din plăcerile populare. Gustul de masă pentru execuţii publice e bine cunoscut şi Anglia-San Marino promitea un excelent spectacol de eşafod. Numai că această variantă de gust popular e ultrasatisfăcută de torturile de tabloid în care victima e săptămînal altă vedetă şi alt politician cercetat în cele mai ascunse detalii personale şi, mai cu seamă, sexuale.

Ce rămîne atunci dacă nici o explicaţie socio nu spune nimic? Personal am un răspuns, dar nimic nu mă face să pariez pe îndreptăţirea lui. Cred că Wembley a devenit o scenă de afişaj public. Lumea iese pe un stadion nou şi strălucitor aşa cum ieşea altădată pe Corso. Noua burghezie e populară şi preferă stadioanele, cu nocturna, hamburgerii şi berile care se pot cumpăra din holuri mochetate imperial. Lumea se simte bine pe stadioane şi familiile se simt premiate de o seară de fotbal. Pe de altă parte, lumea e comodă şi nimic nu ar trebui să pună pe cineva în mişcare cînd are la dispoziţie varianta meciului văzut de pe sofa, pe plasmă, cu reluări şi bere de trei ori mai ieftină decît pe stadion.

Poate e mai bine să lăsăm misterului ce e al misterului. Nu e primul fenomen iraţional de găsit pe un stadion, deşi în acest caz lucrurile au mers prea departe. Anglia are o aplecare anume spre cauze pierdute şi angajamente fără raţiune clară în viaţă, ca şi în fotbal. Misterul rămîne şi tot ce ştim despre el e că a fost fabricat în Anglia.