Umor la 99 de ani minus 300 de metri

Bătrînii sînt tot mai bătrîni, iar tinerii merg cu viteză spre bătrîneţe. Sportivii nu se abat de la regulă

Nu se cunoaşte încă numele primului medaliat al Olimpiadei de la Londra. Se cunoaşte în schimb numele primului învins: umorul. Această […]

Bătrînii sînt tot mai bătrîni, iar tinerii merg cu viteză spre bătrîneţe. Sportivii nu se abat de la regulă

Nu se cunoaşte încă numele primului medaliat al Olimpiadei de la Londra. Se cunoaşte în schimb numele primului învins: umorul. Această sentinţă grăbită ne spune că, între timpuri, ceva s-a schimbat. Pe vremuri, englezii aveau un simţ al umorului fără egal. Esenţa era autodeprecierea ironică. Numai în sport îşi îngăduiau englezii să fie ofensivi. De aici ideea nemuritoare după care naţionala Angliei e obligatoriu principala favorită a fiecărei viitoare Cupe Mondiale. Mai nou, umorul s-a retras   prin pub-uri şi printre şoferii de taxi. Pe scenă a păşit o nemăsurată pretenţie de seriozitate. Ultimul ei fruct e o glumă proastă care a făcut dintr-o bătrînă de 99 de ani unul dintre cei 7300 de purtători de flacără olimpică pe străzile Londrei. Doamna Dinah Gould va împlini curînd suta şi va purta flacăra în pas vioi pe o distanţă de 300 de metri. În viziunea vînătorilor de simboluri olimpice, asta ar trebui să ne betoneze optimismul. Poate. Însă adevărul e un pic altul şi strigă fără să se facă auzit în vacarmul lozincilor pe tema binelui galopant.

Adevărul e că bătrîneţea – engleză sau nu – a devenit mai lungă. Dar şi mai încărcată de singurătăţi la marginea disperării. Distanţa dintre lumea care a fost a lor cîndva şi lumea în care supravieţuiesc acum a trecut de mult de 300 de metri şi merge spre 300 de ani. Mulţi nu mai recunosc mare lucru de trăit şi de preţuit în vremurile pe care le populează prin longevitate suplimentară.

Adevărul e, de asemenea, că tinereţea a devenit o dramă scurtă şi fără înţeles. Fotbalul e mare furnizor. După căderea cardiacă a lui Muamba, ştim că vitalitatea fotbaliştilor tineri e însoţită de ceva toxic. Maria Andrieş a intuit într-o cronică delicată prezenţa acestui adaos dezastruos. Recensămîntul nu e însă complet. Lista derutei finale sau totale a tinereţii continuă cu suma mult mai bogată a destinelor naufragiate repede şi spectaculos sub presiunea gloriei. Producţia de tineri scoşi din joc de bogăţia neaşteptată care vine o dată cu fotbalul e mult prea mare. Tinereţea e tot mai rar punct de plecare şi tot mai des punct final. Fotbalul şi sportul în genere nu mai construiesc persoana, ci o strivesc înainte de vreme. Maturizarea şi caracterul sînt rarităţi, într-o măsură care face din Roger Federer un bătrîn bizar. Eroul sportiv a întinerit dramatic, dar a pierdut la celălalt capăt ieşirea spre viaţa bine trăită. O maşină enormă macină zgomotos tinereţi cărora le dă mai întîi gloria. Motive destule să simţi, la 99 de ani, că lumea nu s-a aşezat prea bine. Dar asta numai dacă ai umor.