Codul muncii în Paradis

În pofida aparenţelor, magia fotbalului Barcelonei conţine o mare cantitate de efort foarte omenesc

Cel mai profund 7-1 înregistrat vreodată pe un teren de fotbal nu are mare lucru de-a face cu scorul. Leverkusen a jucat uman şi a înscris […]

În pofida aparenţelor, magia fotbalului Barcelonei conţine o mare cantitate de efort foarte omenesc

Cel mai profund 7-1 înregistrat vreodată pe un teren de fotbal nu are mare lucru de-a face cu scorul. Leverkusen a jucat uman şi a înscris un gol atît valabil, cît şi splendid. Problema a fost Barcelona, echipa care a cîştigat fără să urmărească tabela, din simplul motiv că nu era pe stadion. Barcelona a jucat undeva deasupra, pe o altă planetă, unde orice e posibil şi din prima, şi în reluare. De obicei, se spune că jocul cutărei echipe care face isprăvi de neuitat are ceva ieşit din comun sau nemaivăzut. Jocul Barcelonei n-a avut ceva, ci a fost pur şi simplu ieşit din văzut şi din comun. E acum clar că dacă Barcelona şi-ar fi propus să zboare, să devină invizibilă sau număr prim, totul s-ar fi putut întîmpla. Leverkusen – şi, în locul ei, orice altă echipă legitimată sau nelegitimată de pe Pămînt – n-a fost atît învinsă, cît ignorată şi depăşită de o ordine superioară.

Numai alte două echipe de club au mai atins acest punct paralizant şi inanalizabil: Real la începutul anilor ’60 şi Ajax la începutul anilor ’70. Legenda, netelevizată, spune că în anii ’30 Rapid Viena ar fi circulat pe acelaşi tărîm. Credem, dar nu ştim.

În schimb, putem observa că Barcelona apare în zona sacră după un enorm interval terestru. N-ar trebui să fim surprinşi. Imediat după mijlocul anilor ’70, fotbalul european s-a dezmeticit spre realism şi a pierdut aproape orice impuls radical. Barcelona răstoarnă acum o lespede grea. A doua problemă e legată de condiţia jucătorului-miracol. În toate trei cazurile, extraterestrul e vizibil şi irezolvabil. Fără Di Stefano şi Cruyff, Real şi Ajax ar fi fost două  cîştigătoare de trofee, dar nu două puncte de cotitură în fotbal. Fără Messi, Barcelona ar fi, de asemenea, doar o inscripţie pe soclu de trofeu. Deosebirea e că Messi e mult mai aproape de finalizare şi mai departe de distribuţie. Asta spune, probabil, că forţa de sistem a Barcelonei e mai mare şi îngăduie apariţia suveranului în cea mai avansată linie de joc. Discuţia despre plasamentul istoric al Barcelonei nu e încheiată. Însă aşezarea în suita celor trei supremi nu mai poate fi în dubiu.

În sfîrşit, acest soi de evaluări priveşte zona rarefiată a fotbalului total şi aduce cu ea un risc. Între atîtea comentarii pe marginea desăvîrşirii, e foarte tentant să uiţi sau să ignori munca. În ciuda aparenţelor magice, fotbalul Barcelonei şi al colegilor de paradis stă pe un pontaj dur, cu ore de lucru lungi, perseverenţă fanatică şi seriozitate de cancelar. Îngăduinţa şi talentul lejer sînt pentru ceilalţi. Pentru muritori.