Fotbal de rasă

Cel mai popular sport a intrat în proprietatea unei reţele de fanatici care dau verdicte

O rocadă bizară a făcut din sport o realitate prea serioasă şi din realitate un sport neserios. Tendinţa a accelerat recent spre caricatură. Fotbalul ca […]

Cel mai popular sport a intrat în proprietatea unei reţele de fanatici care dau verdicte

O rocadă bizară a făcut din sport o realitate prea serioasă şi din realitate un sport neserios. Tendinţa a accelerat recent spre caricatură. Fotbalul ca dramă nesărată pare să fi ajuns o normă în Anglia. Jocul inventat fără alte ingrediente de englezi a fost dezinventat şi transformat într-o procedură etică ce aleargă în galop după stalinism.

Imediat după anatema asupra lui Suarez, a venit excomunicarea lui Terry. Inchiziţia s-a răsturnat acum cu poalele în sus şi vînează eretici insuficient de anticatolici. Brusc, toată lumea, cu excepţia celor ce fac campanie antirasistă, a devenit rasistă. Suarez a fost suspendat, iar Terry deposedat de calitatea de căpitan al naţionalei sub învinuirea de rasism. Se va spune că oricine are dreptul de a fi descreierat, dar numai în privat. Legile şi judecătorii cîntăresc şi pedepsesc faultul la morala publică. Dacă e dovedit. Suarez şi Terry au fost pedepsiţi fără dovezi, iar procedura care nu cere dovezi a fost inventată şi aplicată de presă, nu de judecători. În rezumat, cei doi eretici au fost condamnaţi după buna tradiţie stalinistă care nu are nevoie de dovezi, ci de un grup luminat care ştie mai bine şi pedepseşte rapid.

Fotbalul a intrat în proprietatea unei reţele de fanatici şi a industriei lor de verdicte. Fotbalul a primit deodată o importanţă funestă. Acum 30 de ani, Matt Busby a lansat dictonul despre fotbalul „mai important decît viaţa şi moartea la un loc”. Matt Busby se învîrte cu siguranţă în mormînt, cu o demisie în mînă. Nu asta a vrut să spună venerabilul care cugeta grav, dar nu fără umor. Nu mai e loc pe lumea asta pentru oameni ca el. Nici măcar pentru oameni ca Fabio Capello nu mai e loc de găsit. Antrenorul naţionalei engleze a încercat să-l apere pe Terry, observînd că nimeni nu poate fi pedepsit înainte de a fi judecat. Capello a greşit. Şi cînd a ales Anglia bîntuită de puritanism, şi cînd a rămas la convingerea că fotbalul e un joc, iar justiţia nu e.

E prea tîrziu. Fixaţia antirasistă s-a pus în mişcare şi anunţă următoarea temă de atac: de ce doar 2 din 92 de antrenori de Ligă sînt de culoare? Răspuns: din acelaşi motiv pentru care 9 din 10 supersprinteri pe sută sînt de culoare. După introducerea cotelor de antrenori de culoare, va urma, desigur, întrebarea: oare retrogradarea unei echipe cu antrenor de culoare nu e o dovadă de rasism? Răspunsul e previzibil. Consecinţele nu.