Norocul maratonistului

Corectitudinea politică e pe cale să anihileze măreţia simplă a sportului.

Indiscutabil, un joc gigantic. Djokovici şi Nadal au dat 6 ore de tenis extrem şi şi-au scurtat viaţa cu acelaşi număr de ore. Record? Statistic, da. Însă finala australiană […]

Corectitudinea politică e pe cale să anihileze măreţia simplă a sportului.

Indiscutabil, un joc gigantic. Djokovici şi Nadal au dat 6 ore de tenis extrem şi şi-au scurtat viaţa cu acelaşi număr de ore. Record? Statistic, da. Însă finala australiană a desfiinţat orice raportare la cifre. Învingătorul a fost stabilit aproape biologic. Marele succes al acestei finale care nu poate fi lăudată, ci doar cercetată ca fenomen suprauman e pînă la urmă reabilitarea credibilă a sportului. Cu Djokovici şi Nadal în epoca tabloidă a vedetelor de o seară şi de un gol, sportul a redevenit o ocupaţie serioasă, un fel de a trăi greu şi de a suferi în singurătate. O finală care se termină cu Djokovici sîngerînd prin pantofi şi cu Nadal destructurat nervos şterge orice referinţă la sport ca distracţie. Dar asta e deja prea mult pentru lumea care a decis că sportul e un ambalaj, cu tot cu eroi, sudoare şi sînge.

În modul cel mai uman cu putinţă, la capăt de patimi, cîştigătorul nu mai poate face decît un lucru: să ridice trofeul. Finaliştii de la Melbourne au avut parte de altceva. Au trebuit să asculte trei discursuri stupide, cu sponsorul de la Kia expunîndu-şi pe larg filozofia comercială. În tot acest timp, exponatele Kia Nadal şi Djokovici au trecut prin al doilea calvar: au stat în picioare, loviţi de crampe, s-au masat cum şi cît au putut, au încercat să pretindă că ascultă, apoi au primit în sfîrşit scaune şi la sfîrşit au fost nevoiţi să ţină speech-uri cu menţionarea obligatorie a sponsorului. Rezultatul final: o tonă de clişee şi platitudini aruncată peste un meci istoric.

Închipuiţi-vă scena: acum 2500 de ani, soldatul de la Marathon aleargă, ajunge şi strigă „Am învins!”, se opreşte o clipă, îşi aduce aminte de obligaţii, adaugă „Cu ajutorul firmei Zeus & Sons” şi abia apoi cade, cu sentimentul datoriei comerciale împlinite.

Într-atît de infecţios e noul cult al declaraţiilor ortodoxe, încît Djokovici a recitat cuminte, după 6 ore de chin, poezia despre turneul pe care l-a cîştigat ca turneu multicultural şi tolerant. Această precizare de un absurd desăvîrşit lămurindu-ne salutar  că Open-ul australian s-a deschis, în sfîrşit, pentru toate rasele, religiile şi tradiţiile. Cei ce au trăit cu impresia că au asistat la un turneu de tenis şi că au văzut în finală un spectacol sportiv fabulos s-au înşelat. Djokovici şi Nadal au fost la un pas de autoanihilare doar pentru a vă ajuta să alegeţi maşina Kia şi să fiţi mai corect politic. Ceea ce face din defunctul mesager de la Marathon un norocos care a ştiut să moară la timp.