Lupta continuă!

Fotbalul englez termină 2011 sub şantaj: orice jucător de culoare are puterea de a concedia sau suspenda un jucător alb

Dacă lăsăm la o parte Barcelona, încheiem un an de fotbal mediocru, încă unul din anii care compun, deja, o […]

Fotbalul englez termină 2011 sub şantaj: orice jucător de culoare are puterea de a concedia sau suspenda un jucător alb

Dacă lăsăm la o parte Barcelona, încheiem un an de fotbal mediocru, încă unul din anii care compun, deja, o serie slabă, într-o epocă de performanţă debilă. Altfel spus, atît cît există şi mai poate fi văzut, fotbalul clasic atîrnă de Barcelona. Abia aşa putem înţelege împrejurarea enervantă care face din evenimentele străine de fotbal principalele evenimente ale fotbalului în 2011.

Cine sare imediat cu gîndul la circul manelist care ţine loc de fotbal la noi nu greşeşte, dar sare prea puţin. Exemplul de bază nu e la bază, ci la vîrf, unde instituţiile directoare îşi fac de cap. 2011 a fost încă un an de aberaţii lansate făţiş sau în ascuns de FIFA şi UEFA. Povestea e mai veche, lumea s-a obişnuit cu ea şi aproape a uitat că se cheamă corupţie. Ştim acum că FIFA a plătit anul trecut aproape 5 milioane de euro pentru a răscumpăra o parte din şpăgile încasate de cîţiva onor membri ai Comitetului Executiv.

Înţelegerea prevedea returnarea şpăgilor contra discreţiei. Numele şpăguiţilor urmau să fie  protejate. Între timp, cunoscutul om de onoare Sepp Blatter s-a răzgîndit, a înţeles că îşi poate elimina foştii tovarăşi de piraterie şi a acceptat să facă publică lista cu numele distinşilor borfaşi. Concluzia: justiţie da, dar numai atît cît e de folos tactic nejustiţiabilului Blatter.

Al doilea exemplu e de-a dreptul sufocant şi a tîrît fotbalul englez într-o zonă de pericol maxim. Brigăzile de militanţi etici au decis că problema de bază a jocului de fotbal e rasismul, iar capitala mondială a rasismului e Premiership. Aşa au apărut, mai întîi, cazul John Terry şi, imediat după, cazul Luis Suarez. Doi fotbalişti ca orice fobalist. Mai din popor şi din topor. Adică doi dintre nenumăraţii oameni normali care spun ce le vine în cap cînd se bat pentru minge. Victimele acestui fel de a fi ar fi Anton Ferdinand, respectiv Patrice Evra, doi fotbalişti care află acum de la sfătuitori experţi că au avantajul imbatabil al culorii. Fapt necunoscut fostului mare internaţional Alla Hansen, care a îndrăznit să se refere la sus numiţii folosind cuvintele „fotbalişti de culoare”. În mai puţin de 24 de ore, Hansen a fost judecat mediatic, declarat reacţionar şi tîrît în faţa publicului pentru a se autodenunţa, promiţînd să se supună reeducării. Sîntem, cu asta, la porţile de intrare în zona nord-coreeană. Ce va urma? Militanţii care au preluat frînele Premiership au lansat, deja, întrebarea: de ce trebuie să fie căpitanul „naţionalei” Angliei un fotbalist alb? Răspuns: de ce trebuie să fie căpitanul „naţionalei” Angliei un fotbalist, scuzaţi expresia, de culoare?

Fotbalul englez termină 2011 sub şantaj. Orice jucător de culoare deţine puterea de a concedia sau suspenda un jucător alb. E suficientă o reclamaţie, fără probe şi fără martori. Suarez a fost suspendat 8 etape şi amendat cu 50.000 de euro în baza reclamaţiei lui Evra. Atît. Ar mai fi de adăugat că natura umană nu poate fi modificată prin decret. Oamenii dau urît în diferenţe. Prin clasa a IV-a, colegii rasişti strigau după mine la şcoală „ochelaristu'” sau, în zilele mai bune, „biciclistu'”. Colega mea Mihaela suferea mai abitir. Era prea grasă şi, din pricina asta, se alesese cu nemuritoarea poemă: „Mihaela muci în ceai, cîte kilograme ai?”. După cele mai recente relatări, situaţia a rămas neschimbată pe tărîmul rasismului şcolar. Lupta continuă!