Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Un car de vise

Însă rostul și învățămintele acestei întâlniri nu au legătură cu istoria fotbalului. Nu adaugă mare lucru la ea și nu stabilesc vreo ierarhie. Boca-River se joacă sub un pretext sportiv, dar face serviciul de piscină sau confluență sau deltă mitologică. […]

...

Viitorul la Liverpool

Execuția lui Jurgen Klopp nu mai e o fantezie absurdă. După a șasea înfrângere consecutivă acasă, Liverpool e echipa de bătut dacă vrei să nu retrogradezi. Fulham a luat ușor trei puncte pe Anfield, într-un meci în care Liverpool merita […]

...

Calomnii publice

De cînd sportul e un fel de a repeta antrenamente fără public în condiții de competiție, am înțeles ceva esențial. Mai întâi, cum arată manevrele cu muniție de război și, apoi, ce caută publicul pe stadion. Prima parte seamănă cu […]

...

Zaha la maturitate

Aripa lui Crystal Palace nu va mai rămâne mult alături de trup. Cel mai talentat jucător fidel unei echipe mici a declarat deschis că a venit clipa să câștige „ceva mare, de povestit copiilor și nepoților”. Asta spune că Zaha […]

...

Nașterea unică și renașterea imposibilă a Misteriosului Gareth Bale

Ambele persoane poartă același nume: Gareth Bale. După șapte sezoane la Real, Bale s-a întors la Tottenham și face bine un singur lucru: dispare.

Misterul e amplificat de câteva fapte certe: Bale nu a uitat să joace fotbal, are doar […]

...

Lumea lui Ierborovici

Descentralizarea tenisului e vizibilă după Roland Garros şi Wimbledon

Novak Djokovici a cîştigat finala de la Wimbledon mult mai greu decît s-a văzut şi mult mai uşor decît s-a crezut. Mai greu, pentru că Djokovici a jucat aproape perfect în […]

joi, 7 iulie 2011, 12:47

Descentralizarea tenisului e vizibilă după Roland Garros şi Wimbledon

Novak Djokovici a cîştigat finala de la Wimbledon mult mai greu decît s-a văzut şi mult mai uşor decît s-a crezut. Mai greu, pentru că Djokovici a jucat aproape perfect în faţa lui Nadal şi a trebuit să se bată doar cu el însuşi. A se vedea cele 20 şi ceva de mingi bătute baschetboliceşte înainte de serviciu, în momentele critice. Djokovici nu e, încă, totalmente stăpîn pe psihologia lui Djokovici şi asta poate fi o problemă. Un jucător care a pierdut un singur meci în ultimele 6 luni e, deja, viitorul tenisului. Iar asta e o predicţie şocantă. Domnia lui Federer abia s-a încheiat (oare?), iar domnia lui Nadal părea să fie abia pe la jumătate. Apariţia autoritară a lui Djokovici e, deci, o surpriză seismică. Tocmai asta explică de ce victoria de la Wimbledon a fost mai uşoară decît s-a crezut.

Finala de la Wimbledon n-a fost strînsă. A fost agitată ca un intermediu revoluţionar marcat de oscilaţii spectaculoase între extreme. S-au jucat patru seturi scurte şi nete. Startul lansat al lui Djokovici a fost urmat de o cădere abruptă, urmată de o revenire în trombă. Extremismul finalei, foarte deosebit de maratonul finalelor clasice, anunţă o schimbare de regim. Noul tenis a sosit şi tocmai această noutate l-a învechit incredibil pe Nadal – un jucător formidabil născut totuşi într-una din ţările tenisului clasic. Noutatea totală şi lipsa de referinţe auguste i-au permis lui Djokovici să cîştige mai uşor decît se credea. Iar ce se credea era nepotrivit tocmai pentru că lumea nu pare să se fi obişnuit cu viteza derutantă a schimbărilor în tenis. Djokovici e însoţit de victoria Petrei Kvitova. Wimbledon a fost preluat de un cuplu est-european, pentru prima oară într-o istorie care a admis doar succese disjuncte ale domnilor şi doamnelor din Est. Celălalt avertisment similar a fost depus acum o lună la Roland Garros de Li Na. Şi dacă stăm bine să ne gîndim, Roger Federer, regele semidefunct, e elveţian.

Centrul de performanţă şi greutate se mută spre spre nonclasici şi spre Est (mişcare din care, evident, noi lipsim). Mutaţia a început de ceva timp şi a scos de pe firmament aproape complet tenisul american şi australian. Ceva mă face să cred că nu vor trece mai mult de 5 ani pînă la consolidarea completă a orientalismului, inclusiv prin reapariţia Indiei. Dispersia tenisului a venit mult mai tîrziu decît descentralizarea fotbalului, dar e inevitabilă. Totul e de găsit în gestul lui Djokovici păscînd de bucurie iarba de pe Center Court. Gest de ierbivor, de respect şi de luare în stăpînire. Lumea lui Djokovici-Ierbivorovici abia începe.

Comentarii (9)Adaugă comentariu

Comentează