Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Un car de vise

Însă rostul și învățămintele acestei întâlniri nu au legătură cu istoria fotbalului. Nu adaugă mare lucru la ea și nu stabilesc vreo ierarhie. Boca-River se joacă sub un pretext sportiv, dar face serviciul de piscină sau confluență sau deltă mitologică. […]

...

Viitorul la Liverpool

Execuția lui Jurgen Klopp nu mai e o fantezie absurdă. După a șasea înfrângere consecutivă acasă, Liverpool e echipa de bătut dacă vrei să nu retrogradezi. Fulham a luat ușor trei puncte pe Anfield, într-un meci în care Liverpool merita […]

...

Calomnii publice

De cînd sportul e un fel de a repeta antrenamente fără public în condiții de competiție, am înțeles ceva esențial. Mai întâi, cum arată manevrele cu muniție de război și, apoi, ce caută publicul pe stadion. Prima parte seamănă cu […]

...

Zaha la maturitate

Aripa lui Crystal Palace nu va mai rămâne mult alături de trup. Cel mai talentat jucător fidel unei echipe mici a declarat deschis că a venit clipa să câștige „ceva mare, de povestit copiilor și nepoților”. Asta spune că Zaha […]

...

Nașterea unică și renașterea imposibilă a Misteriosului Gareth Bale

Ambele persoane poartă același nume: Gareth Bale. După șapte sezoane la Real, Bale s-a întors la Tottenham și face bine un singur lucru: dispare.

Misterul e amplificat de câteva fapte certe: Bale nu a uitat să joace fotbal, are doar […]

...

Box uitat, casă închisă, cer deschis

Povestea lui Henry Cooper, durul cu titlu de Sir şi prietenul secret al lui Cassius Clay Sir Henry Cooper, la început Henry Cooper, s-a născut în Lewisham, un cartier modest din sudul Londrei. A făcut armata fără scutiri şi eschive. […]

miercuri, 4 mai 2011, 4:12

Povestea lui Henry Cooper, durul cu titlu de Sir şi prietenul secret al lui Cassius Clay

Sir Henry Cooper, la început Henry Cooper, s-a născut în Lewisham, un cartier modest din sudul Londrei. A făcut armata fără scutiri şi eschive. Asta e azi neobişnuit pentru un om de lume, darămite pentru un Campion European la box. Ca să nu mai vorbim de cineva care se uită pe sub arcada plină de sînge la Cassius Clay şi îl pune jos cu un croşeu de stînga. Era 1963, Cassius Clay urca spre mitologie, iar Cooper era un boxer simplu, educat în limitele pugilatului englez: stai pe picioare şi loveşti. Sîngele nu contează. Pînă la urmă, a contat prea mult. Clay s-a ridicat în picioare, Angelo Dundee, marele tartor din colţ, i-a băgat sărurile sub nas şi a inventat o încurcătură cu mănuşile. Clay s-a odihnit un minut în plus şi a scăpat. La reluare, sîngele l-a orbit pe Cooper şi arbitrul a oprit meciul. Clay era campion mondial şi anume campion mondial adevărat, fără versiuni şi titluri paralele. Unul şi gata. Şi încă o dată în 1966, tot după o ciocnire cu Cooper şi tot pe bază de arcadă spartă. Cooper devenea deposedatul de mare onoare. Delicatesă amară engleză, pe gustul unei naţii care iubeşte eşecul onorabil.

Cooper a îmbătrînit cu grijă şi a reuşit să rămînă acelaşi om modest fără altă ambiţie decît viaţa onestă?, după modelul azi pierdut şi dispreţuit al vechii clase muncitoare engleze. Căci, fiind un muncitor cu pumnul şi nimic altceva, Cooper a făcut parte din clasa muncitoare engleză. Apariţia titulaturii Sir n-a schimbat obiceiul de a bea ceai din căni mari sau accentul în care suna fără surdină lipsa şcolii. A fost aşa pînă săptămîna trecută.

Henry Cooper a murit la 75 de ani respectat într-un fel aparte de cei ce mai pot ţine minte oameni şi întîmplări mai vechi de 15 minute.

De dincolo, din America, unde Cassius Clay a devenit Muhammad Ali, iar atletul superb a fost dezmembrat de Parkinson, a plecat un mesaj încărcat de umilinţă. Fostul suprem al boxului şi al oralităţii nebune, mărturisea că l-a ţinut mereu aproape pe Cooper, că s-au văzut şi şi-au telefonat mai bine de 40 de ani. Angelo Dundee a povestit încă o dată meciurile şi a recunoscut că l-a salvat şmechereşte pe Clay. Cooper a rămas cît a trăit de părere că trebuia să piardă, de vreme ce Clay a fost „o minune în care nu-ţi venea să dai”. Aşa s-a rejucat Clay-Cooper. Cu casa închisă şi cu cerul deschis.

Comentarii (7)Adaugă comentariu

Comentează