Viitorul lui Bale

2010 a fost victoria cantităţii asupra calităţii. Şi a apariţiei unui mare talent galez

Un an cu Mondiale sfîrşeşte de regulă îngropat de povestea Mondialelor. 2010 n-a confirmat regula. 2010 a fost unul din numeroşii viitori ani care nu vor […]

2010 a fost victoria cantităţii asupra calităţii. Şi a apariţiei unui mare talent galez

Un an cu Mondiale sfîrşeşte de regulă îngropat de povestea Mondialelor. 2010 n-a confirmat regula. 2010 a fost unul din numeroşii viitori ani care nu vor confirma reguli, ci incertitudini. Cine se uită în jur, la lumea în care am intrat o dată cu încheierea dragului de secol XX, va înţelege. Dar numai în cheie politică şi istorică. În fotbal, 2010 a ascultat de un agent vulgar şi vizibil: FIFA. Onor organizaţia condusă de sultan Blatter a organizat un Campionat Mondial „corect” în Africa de Sud şi a vîndut două. Unul lui V. Putin şi asociaţilor în aşteptare de contracte publice. Al doilea, plutocraţiei arabe, care va monta primul Campionat Mondial de iarnă în aer liber, pentru că nu poate organiza primele Mondiale de vară indoor. În umbra acestor maşinaţii în care FIFA vrea să vedem paşi înainte, fotbalul s-a descurcat încurcat.

Numărul meciurilor a crescut, dar numărul meciurilor proaste a crescut şi mai mult. 2010 e încă un pas înainte, aşa cum zice FIFA, dar un pas înainte spre înţelegerea cantitativă a fotbalului în lipsa dimensiunii calitative. Formula stimulează consumul, dar nu mai are cum să creeze progres. De aici coada la eşecuri, rateuri şi imposturi. Franţa a căzut prima. Italia, Anglia şi Portugalia dau Europei mediocritatea tipică scăpătaţilor de mare talie. Sistemul european al fotbalului de club seamănă cu o aglomeraţie fără direcţie. Presa e în plasa maşinii de produs cantitate pusă la punct de FIFA şi fredonează 24 din 24 despre nimic. Comentatorii care caută fotbalul şi valoarea s-au retras pe bloguri (de ziar sau personale).

Ce e cu adevărat memorabil în oceanul de semieşecuri şi nonevenimente ale lui 2010 e tocmai spaţiul infim reţinut de valori. Povestea succeselor, excepţiilor şi promisiunilor ancorate în 2010 e scurtă ca un haiku presat în vid: Barcelona-Inter-Spania. Între timp, Inter, torpilată la plecare de Mourinho aproape nu se mai vede. Spania şi Barcelona sînt feţele identice ale aceleiaşi monede. Suma finală a lucrurilor bune e mult mai mică decît sugestia din calculul iniţial. Din ea trebuie scăzută mai departe dispariţia lui Enzo Bearzot, unul din ultimii oameni ai fotbalului european clasic.

Între jucători, lăsînd la o parte Perfecţiunile Lor Permanente şi Extraordinare, Messi, Iniesta şi Xavi, o singură enormă promisiune: Gareth Bale. Un fundaş galez apucat, care  dă meciuri peste cap şi întoarce terenul peste defensive panicate. E încă la Tottenham. Şi asta ar trebui schimbat în 2011.