Cu Wim, pînă la capăt

Despre legile nescrise ale fotbalului cu Jansen, prietenul lui Cruyff

Destinaţia bate uneori destinul. Wilhelmus ”Wim” Marinus Anthonius Jansen era după nume destinat unei cariere princiare sau academice. Însă Wilhelmus a rămas acasă în acte. A apărut, în schimb, Wim, […]

Despre legile nescrise ale fotbalului cu Jansen, prietenul lui Cruyff

Destinaţia bate uneori destinul. Wilhelmus ”Wim” Marinus Anthonius Jansen era după nume destinat unei cariere princiare sau academice. Însă Wilhelmus a rămas acasă în acte. A apărut, în schimb, Wim, care a dat de o minge undeva prin Rotterdam şi a urmărit-o pînă la destinaţie. Pînă la capătul fotbalului. Wim Jansen a jucat două finale de Mondiale, în ’74 şi ’78, le-a pierdut alături de echipa care a schimbat definitiv fotbalul şi a cîştigat o înţelepciune acută. L-am întîlnit la una din sărbătorile inverse, tipice pentru olandezii care ştiu că marile lor înfrîngeri au avut o fertilitate fenomenală. Feyenoord, clubul slujit perpetuu de Jansen, a aniversat 40 de ani de la momentul UTA, umilinţa desăvîrşită a unui club fundamental în faţa unei echipe mici. Conversaţia a urmat modelul olandez: direct la ţintă, aproape crud, fără nuanţe şi unghiuri relative, plus acele izbucniri aforistice bizare pe care Jansen a avut timp să le absoarbă în preajma bunului său prieten Cruyff.

– Puteaţi cîştiga finalele din ’74 şi ’78?
– Nu

– De ce?
– Am jucat de două ori împotriva ţării gazdă.

– Toată lumea ştie că eraţi mai buni.
– În fotbal, există meciuri pe care nu le poţi pierde şi meciuri pe care nu le poţi cîştiga.

– În ’74, aţi deschis scorul în minutul 1. Prea devreme?
– Atunci am marcat. Pe urmă, n-am mai reuşit. Nemţii au scos tot.

– În ’78, la 1-1, Rensenbrink…
– … a trimis în bară, cu 30 de secunde înainte de final.

– Nu se schimba tot?
– A fost bară.

– Vreţi să spuneţi că fotbalul are legi fixe?
– Fotbalul e imprevizibil. De asta vine lumea la meci.

– Dar există meciuri pe care nu le poţi cîştiga şi meciuri pe care nu le poţi pierde?
– Exact. Dar înţelegi asta mai tîrziu. După meci. Mult după meci. Pe măsură ce joci fotbal înţelegi. Fotbalul e un joc complet imprevizibil.

– Aşadar, nu puteaţi cîştiga Mondialele?
– Nu şi nici meciul cu prietenii dv de la UTA. Am jucat bine la Mondiale, am jucat mai bine în ’74 decît în ’78. Am fost siguri că o să batem UTA în retur, la Arad. Dar n-aveam cum să o facem. N-o ştiam atunci. O ştim acum.

– Asta înseamnă că fotbalul e imprevizibil?
– Cred că da. Tot ce se întîmplă în fotbal e inevitabil. Iar ce e inevitabil e complet imprevizibil. Şi pentru public, şi pentru jucători.”

Wim Jansen pare un om obişnuit. Mărunt, poate un pic prea gros de la mijloc în jos. Cînd vorbeşte, priveşte direct în ochi, cu o siguranţă care caută ajutor: poate îi dai o mînă de ajutor, poate mergi cu el pînă la capătul neînţeles al fotbalului.