Cupa Spaniei

Vorbim despre echipa capabilă să paseze în faţa oricărui adversar

Prima anti-finală a Cupei Mondiale? Doar dacă am uitat între timp deşeurile 1990 şi 1994. În plus, finala cîştigată de Spania a făcut umanităţii un serviciu enorm: n-a fost cîştigată […]

Vorbim despre echipa capabilă să paseze în faţa oricărui adversar

Prima anti-finală a Cupei Mondiale? Doar dacă am uitat între timp deşeurile 1990 şi 1994. În plus, finala cîştigată de Spania a făcut umanităţii un serviciu enorm: n-a fost cîştigată de Olanda. O spune un suporter dogmatic şi incurabil al geniului olandez. Olanda din finală şi-a atacat brutal părinţii. Crampoanele lui De Jong au vătămat mai întîi marea civilizaţie a fotbalului olandez. Pique a fost o victimă colaterală. Spania a oprit ascensiunea unei echipe care era perfect pregătită să falsifice măreţia şcolii lui Cruyff. În plus, dacă nu ne temem de traduceri, Spania e adevărata continuatoare a fotbalului imaginat şi cultivat la Barcelona de coloniştii olandezi.

Spania e campioană mondială pentru că a atacat şi a controlat toate meciurile, în condiţiile în care toţi adversarii s-au spetit să o împiedice să joace. În 1974 şi, poate, în 1978, Olanda a fost cea mai bună echipă a lumii. Fără trofeu. Spania readuce fotbalul la împrejurarea care dă valorii recunoaştere absolută. Spania, nu e, deci, doar cîştigătoarea accidentală sau silită a unui trofeu. Asta ar fi fost Olanda dacă Robben nu ezita în minutul 62.

Spania e pur şi simplu un fenomen. Detractorii declaraţi şi nenumăraţii detractori clandestini ai Spaniei detestă mingicăreala măruntă, laşă, nebărbătească a acestei echipe care pare să fugă de confruntarea directă. Numai că această impresie refuză două adevăruri esenţiale: fotbalul nu e obligat să respecte regimul de vînătoare anglo-saxon, iar arta combinaţiei spaniole e o meserie extraordinar de dificilă. Oricine poate pasa de cîteva ori cu latul, de preferat în spate, către portar. Numai Spania poate pasa din orice poziţie, pe orice vreme şi în faţa oricărui adversar (Inter nu e o echipă naţională)

Cupa Mondială 2010 a fost salvată în final şi în finală de splendida sinteza tehnico-tactică a pasei permanente spaniole. Am avut, mai întîi şi din raţiuni ideologice, o Cupă a Africii. Apoi am conchis pripit că avem o Cupă a Americii de Sud. A urmat descoperirea Cupei Germaniei. Am rămas cu o Cupă a Spaniei (spaniolii înşişi trebuie să decidă dacă optează pentru o Cupă a Cataluniei). Şi cu Andres Iniesta, cel mai bun jucător al lumii.