A fi sau a nu fi cool

Dacă nu ai o părere despre Cupa Mondială te descalifici

Nimic deosebit la Cupa Mondială. Tentativele de a stoarce sens din ce s-a văzut pînă acum la Mondiale seamănă cu eforturile editorului care cere „ştiri, daţi-mi ştiri!” sau ale criticului […]

Dacă nu ai o părere despre Cupa Mondială te descalifici

Nimic deosebit la Cupa Mondială. Tentativele de a stoarce sens din ce s-a văzut pînă acum la Mondiale seamănă cu eforturile editorului care cere „ştiri, daţi-mi ştiri!” sau ale criticului care trebuie să găsească ceva „smart” în  filmul la care a adormit. Iată, deci, ştirile: Italia e aşa cum era de aşteptat geronto-versiunea Campioanei de acum 4 ani, Germania are motor, Anglia joacă pasa lungă şi iubeşte insuccesul, Portugalia şi Olanda se pregătesc să continue meciurile de pregătire, Franţa je m’en fou, Argentina are un antrenor în minus.

În schimb, omniprezenţa Cupei Mondiale e un film de neuitat. Şi de neiertat. Cîteva lămuriri. Am luat contactul cu Mondialele în 1966 şi sînt, deci, martorul istoriei moderne, adică televizate, a Cupei Mondiale, pe traiectoria Jules Rimet-Sepp Blatter. The Economist aduce aminte că în 1966, anul în care Anglia lui Bobby Moore şi Tofik Bahramov cucerea Cupa Mondială, ştirea a pătruns greu în ziare. The Mirror, cel mai cumpărat tabloid, a deschis prima pagină cu altceva, iar relatarea finalei a primit o pagină politicoasă şi rece, în coada ziarului. După 44 de ani, rizibilul Anglia-SUA deschide toate ziarele şi ţine prima ştire vreme de 14 minute pe Sky şi 18 minute pe BBC. Diferenţa e dată de reportajul de culoare care a stabilit că televizarea meciului a adus (temporar) electricitatea şi (permanent) fericirea, într-un sat de păstori din KwaZulu-Natal.

Mai grav, ofiţerul de serviciu la camera de condică a Parlamentului European a devenit abordabil. Pînă la momentul Africa de Sud 2010, ofiţerul era ofiţer get-beget: nimeni nu semna fără verificarea acră a legitimaţiei, iar conformitatea cu actul doveditor era urmată de un salut vag nemulţumit, din care ţîşnea iritarea celui ce n-a depistat un intrus. După accidentarea lui Robben, lucrurile s-au schimbat: camera de control e o agora flamandă care militează pentru un bust cu tema călcîiul lui Robben. Dar cel mai amuzant caz de omniprezenţă a Mondialelor e logoreea universală. Toată lumea scrie sau zice. Pe blog, pe site, pe facebook, pe gard, la ştirile bursiere, la emisiunea pentru mame. Ceva, cît de mic şi de inept. Trebuie. Altfel, se cheamă că nu eşti cool şi nu exişti.