Problematicupa

Lumea are un chef morbid de jocuri mult mai colective decît fotbalul

Există fotbal şi pe timp de război. O carte publicată de cîţiva ani povesteşte experienţa atroce înghiţiă de Dinamo Kiev sub ocupaţie germană. Alta, fotbalul englez jucat acasă, […]

Lumea are un chef morbid de jocuri mult mai colective decît fotbalul

Există fotbal şi pe timp de război. O carte publicată de cîţiva ani povesteşte experienţa atroce înghiţiă de Dinamo Kiev sub ocupaţie germană. Alta, fotbalul englez jucat acasă, sub bombe sau pe front, între două reprize de corp la corp cu inamicul german. În ce istorie va încăpea Cupa Mondială 2010? Nu avem în faţă nici un război, deşi chestiunea tocmai a intrat în dezbatere. Ce se presimte de pe acum, dacă acceptaţi observaţii iritante, e inactualitatea Cupei Mondiale 2010.

Mai întîi, pentru că într-o lume care se grăbeşte din răsputeri spre clarificări grave, marile festivaluri globale ale fotbalului par brusc fenomene statice. Evident, se poate juca, dar în prezenţa lui Ahmadinejad şi Kim Jong Il, după farsa tragică a pacifiştilor plecaţi cu vaporul şi toporul spre Gaza şi în faţa viitoarei absenţe a monedei euro, fotbalul e un pic insuficient. Fabula cu jocul care uneşte popoarele s-a devalorizat. Lumea are un chef morbid de jocuri mult mai colective şi mai străine de regulamente. Dar, înainte de a capitula, să recapitulăm.

Africa de Sud a fost aleasă din motive care stau cu încăpăţînare în afara fotbalului. Pe parcurs, totemul sud-african a fost reanimat cu suplimentări de fonduri FIFA, acele pachete monetare care salvează iluzii şi proptesc reputaţii. Aşa a ajuns Blatter un erou model al timpurilor noastre model şi aşa s-a ales Cupa Mondială cu o gazdă de sinteză. Dacă omul sfinţeşte locul, atunci trebuie notat că şi locul poceşte jocul.

Apoi, e de observat că elita soseşte înconjurată de scleroză. Franţa, Italia şi, poate, Anglia sînt conduse de antrenori demisionari. Argentina e condusă de întîmplare. Messi poate cîştiga în teren Mondialele, dar Maradona le poate pierde de pe margine. Brazilia e defensivă ca o migrenă. Germania e prezentă în filmele de arhivă. Spania, mare favorită, a fost dejucată de Inter. Mondialele ar putea fi interesante abia prin resentimentul adunat de echipele mici: Uruguay, SUA, Serbia şi, de ce nu, Chile, echipa în care pîndeşte revanşa lui Bielsa. E puţin? Nu. E o Cupă Mondială problematică. O cupă fără altă istorie decît suma problemelor pe care le oglindeşte.