Burse şi stadioane

Echipele mici au fost victimele unui sistem de măsurare greşit

Chiar înaintea finalei Ligii Campionilor şi nu mult înainte de căderea (finală?) a euro, nimic nu e mai interesant decît revolta realităţii mărunte. Stranie conjuncţie: stadioanele şi bursele redescoperă simultan […]

Echipele mici au fost victimele unui sistem de măsurare greşit

Chiar înaintea finalei Ligii Campionilor şi nu mult înainte de căderea (finală?) a euro, nimic nu e mai interesant decît revolta realităţii mărunte. Stranie conjuncţie: stadioanele şi bursele redescoperă simultan valorile elementare. La un capăt al acestui curent, echipele mici, semi-anonimele Fulham şi Portsmouth. La celălalt, socoteala după care nimeni nu poate trăi la nesfîrşit din banii pe care nu i-a produs. În ambele cazuri, instituţiile sacre şi greoaie ale Europei se aleg cu o devalorizare severă. Pînă şi finala Ligii Campionilor se va juca sîmbătă seara între două din aristocratele secunde ale Europei.

Nici Inter, nici Bayern nu încăpeau acum cîteva luni în tabelul princiar al favoritelor. Locul era ocupat de instituţiile nobiliare: Barcelona, Manchester, Chelsea şi Real. Investiţia supergabaritică montată de Real încă de anul trecut s-a risipit prima. Restul a căzut în trepte, hărţuit de  fotbalul strict al echipelor fără panaş. Chelsea a cîştigat cumva Cupa Angliei, dar a suferit pe parcurs o corecţie foarte asemănătoare cu deprecierea unei monede.

Înainte de a dispărea, dezmembrată şi vîndută jucător cu jucător, Portsmouth, o retrogradată în faliment, a fugărit neverosimil, pe Wembley, o echipă evident mai bogată şi mai dotată. Însă, vîrful acestei insurecţii a nebăgaţilor în seamă a fost purtat de Fulham, un club ruginit într-o istorie demult uitată. Fulham a pierdut pe muche finala cu Ateltico, dar a cîştigat restul. Un fotbal muncit şi inepuizabil a făcut demonstraţia virtuţilor directe, care transformă neputinţa aparentă într-o forţă covîrşitoare. Înfrîngerea din finală e un detaliu pasager. Esenţa e noua realitate impusă de aceste două echipe aşa-zis mici. Confuzia care echivalează grandoarea şi valoarea se apropie de sfîrşit. Mărimea contează, dar nu decide.

Echipele mici au fost prea multă vreme victimele unei măsurători care a stabilit că prestigiul şi gabaritul dau cel puţin jumătate din valoarea de joc. Ce se întîmplă atunci cu valoarea lipsită de ornament, cu puterea care vine de jos neflancată de presupoziţii şi reputaţie? Răspunsul a fost dat de burse şi stadioane. În cele din urmă, ceva sau cineva, o forţă care aşteaptă şi nu îşi pierde răbdarea, împinge pe scenă adevărul şi trage în jos închipuirile. Fotbalul nu e o excepţie de la regula imbatabilă a burselor: valoarea bate impresia.