Mai puţin Torres

Globalizarea are în general acte false şi e o falsă problemă

Fotbalul aparent englez a terminat anul cu un record inimaginabil pe toată durata ultimilor 150 de ani: nici un englez pe teren! Portsmouth-Arsenal s-a jucat în sistem Liga Naţiunilor: […]

Globalizarea are în general acte false şi e o falsă problemă

Fotbalul aparent englez a terminat anul cu un record inimaginabil pe toată durata ultimilor 150 de ani: nici un englez pe teren! Portsmouth-Arsenal s-a jucat în sistem Liga Naţiunilor: 22 jucători, 13 state, zero englezi. Ei şi? Probabil cea mai interesantă trăsătură a prospătului record anti-naţional englez e irelevanţa. Acum cîţiva ani, multă lume, inclusiv subsemnatul, ar fi mitraliat un rechizitoriu. Între timp, cauza s-a răcit. Nu mai emoţionează şi nu mai interesează. Ceva s-a stins şi altceva a convins. În afara cîtorva antrenori la cluburi medii şi mici, de la Aston Villa la Bolton, nimeni n-a scîncit, n-a protest. Peste cele cîteva critici răzleţe, pluteşte, dealtfel, o bănuială: opoziţia ar face acelaşi lucru dacă i-ar da mîna. Ar cumpăra tot ce mişcă în Africa şi America de Sud.

Da, globalizarea e o realitate; de la importul de mega echipe, la plasmele Made in China de care stau lipiţi fanii. Singura schimbare previzibilă e adîncirea globalizării. Nimic nu anunţă mai clar această direcţie decît plasmele super-ieftine pe care nu scrie nimic şi se livrează discret, din protbagaj, în spatele pub-ului, cu ultimul transport din Ungaria sau Ucraina.

Însă globalizarea nu e, totuşi, o chestiune lipsită de nuanţe şi mirări. În primul rînd, pentru că numita globalizare fotbalistică are acte false. Un meci cu 22 de străini în campionatul englez sugerează că pămîntul e plat şi continentele egale. Eroare. Numele corect al acestei situaţii e concentrarea de capital pe o singură piaţă. Globalizarea ar fi cerut, dimpotrivă, distribuţia universală a aceluiaşi model. Realitatea e complet diferită. Contează doar campionatele şi competiţiile euro-occidentale. Celelalte campionate şi competiţii continentale există ca furnizori sau nu există deloc.

A doua problemă a vestitei globalizări fotbalistice e existenţa viguroasă a realităţii contrare. Cea mai promiţătoare apariţie a sezonului la Arsenal e Ramsey, un englez care poartă numele unui clasic al fotbalului conservator naţional. Mai mult, Anglia, naţionala în teorie lovită de efectele globalizării, e alcătuită 99% din jucători englezi la cluburi engleze şi pleacă la Mondiale cu şanse serioase. În sfîrşit, Cupa Mondială va fi un pic neinteresantă pentru că se joacă săptămînal în campionatul englez, dar va fi cîştigată probabil de o altă echipă alcătuită 99% din băştinaşi de la cluburi băştinaşe: Spania. Mai puţin Torres de la Liverpool.