Henţ cu mîna, filmul şi sondajul

Odinioară, realitatea era, pur şi simplu, tot ce se întîmplă

Din păcate, realitatea nu mai e ce a fost. Odinioară, înainte de incidentul de pe Stade de France şi înainte de faimosul film Pumnul şi Ghiontul de la Ploieşti, realitatea […]

Odinioară, realitatea era, pur şi simplu, tot ce se întîmplă

Din păcate, realitatea nu mai e ce a fost. Odinioară, înainte de incidentul de pe Stade de France şi înainte de faimosul film Pumnul şi Ghiontul de la Ploieşti, realitatea era, pur şi simplu, tot ce întîmplă – aşa cum se întîmplă. Dar asta a fost. Între timp, realitatea a devenit doar una din variantele iluziei.

Coincidenţa e remarcabilă şi neîntîmplătoare. Fotbalul şi politica trag împreună spre fabricaţia pură şi ilegală. Pe linia porţii sau în campania electorală, victoria a devenit atît de importantă, încît nu mai poate supravieţui propriei mize. Investiţia şi interesul sufocă duelul şi, (ne)fireşte, de aici mai e un singur pas pînă la eliminarea şi înlocuirea realităţii cu iluzia.

Henry şi-a permis marele henţ pentru că, subconştient, ştia că aşa ceva se poate şi, mai ales, se poate trece cu vederea. Filmul de la Ploieşti a fost trucat şi lansat (1178 de difuzări în 12 ore de televiziuni înfrăţite) pentru că fabricantul ştia că aşa ceva se poate difuza fără consecinţe.

Consecinţele? O echipă calificată prin fraudă la Mondiale şi o defăimare care putea hotărî şi strîmba cea mai mare competiţie organizată în România. Peste aceste două probleme de clasificare, o problemă de clarificare: problema omului rămas singur în faţa realităţii. După frauda franceză şi după înscenarea cu cifre vesele şi cu un Preşedinte al cărui mandat a început şi s-a încheiat în aceeaşi noapte, omul de rînd va înţelege că a fost repartizat pe postul unic de consumator de iluzii. Morala: păziţi-vă contoarul!, număraţi-vă copiii dimineaţa şi seara, nu mai acceptaţi tradiţia care spune că 1 plus 1 fac 2!

Lumea în care am intrat va fi tot mai săracă în certitudini şi tot mai străină de valorile clare. Totul va fi o joacă şi nimic nu va fi de jucat în afară de ce e trucat. Vom fi tot mai siguri că nu putem fi siguri. Şi vom învăţa să fim singuri cu tot ce ne face şi mai singuri: conspiraţia, bănuiala, fuga de solidaritate. Într-un fel, vom fi mai români!