Valoarea fără discuţie

Luaţi cîteva noţiuni de bază, amestecaţi-le cu fotbal şi veţi obţine tot atîtea neînţelegeri

Fiind o artă tiranizată de impresia publică, fotbalul deformează. În aparenţă, toată lumea e de acord. Sezonul s-a încheiat cu două definiţii  fixe şi vizibile. Barcelona […]

Luaţi cîteva noţiuni de bază, amestecaţi-le cu fotbal şi veţi obţine tot atîtea neînţelegeri

Fiind o artă tiranizată de impresia publică, fotbalul deformează. În aparenţă, toată lumea e de acord. Sezonul s-a încheiat cu două definiţii  fixe şi vizibile. Barcelona egal talent şi Dan Petrescu egal muncă. Imediat după acest acord iniţial încep problemele. S-a spus insistent că Spania 2008 şi subdiviziunea ei Barcelona sînt un caz masiv de talent. S-a spus, dar s-a spus cu un anume ton şi cu un subînţeles care trimite la alibi. Astfel, talentul supraponderal al unor Iniesta şi Xavi pare, mai degrabă, o neregulă, un soi de avantaj incorect care scuză echipele învinse, aşa cum turbulenţa  climei justifică dezastrele agrare. Cu alte cuvinte, talentul pare, în acest caz,  o noţiune capricioasă şi neserioasă. Deformarea vine din frustrarea unui public gazetăresc şi de stadion care nu poate accepta că munca îmbracă uneori formele graţiei.

Oricît de inacceptabil ar părea, talentul prodigios al fotbalului spaniol, portughez sau brazilian nu e o mană cerească, distribuită spre comfortul unora şi dezavantajul altora, ci o formă de muncă intensă. Iniesta nu joacă fotbal cu uşurinţă. Asta e o iluzie optică şi artistică. Iniesta joacă într-un regim de muncă ultra pretenţios. Văzut profesional, dinspre jucător spre tribună, talentul e muncă şi anume de muncă artizanală.

Şi Dan Petrescu a fost omagiat unidirecţional: un campion al muncii. Distincţia a fost acordată cu toată neînţelegerea. Ea îl distribuie pe Dan Petrescu într-un rol mai mic, aşa cum Barcelona e redusă de observaţia despre talentul „imposibil” şi alte daruri supranaturale (adică nemuncite). Multă lume presupune că munca a la Petrescu e talentul de a răcni şi de a face instrucţie cu un lot de răcani. Dacă ar fi fost aşa, Petrescu era doar un foarte bun fost fotbalist, iar Unirea Urziceni ar fi retrogradat cu mare succes. Nu e foarte greu să fi zbir şi să faci decorul ţăndări. Să împingi o echipă mică spre nivelul de joc imediat superior e cu totul altceva. E un talent aparte care vine din capacitatea de a inspira şi dintr-o ştiinţă solidă a jocului.

Munca şi talentul nu explică mare lucru în fotbal, pentru că stau prinse de pasiunile publice şi sînt folosite pentru a acuza sau pentru a justifica. E mult mai onest să cădem de acord asupra unui lucru anume: să recunoaştem valoarea. Fără alte discuţii.