Cu Dinu, departe de Beijing

La 60 de ani, Cornel Dinu e cel mai rezisternt paradox al fotbalului românesc

Fidel pînă la autodizolvare dinamovismului, Dinu a dezvoltat o calitate profesională complet separată. Dinamovismul nu a reuşit nicodată să absoarbă statura jucătorului şi Dinu a rămas, […]

La 60 de ani, Cornel Dinu e cel mai rezisternt paradox al fotbalului românesc

Fidel pînă la autodizolvare dinamovismului, Dinu a dezvoltat o calitate profesională complet separată. Dinamovismul nu a reuşit nicodată să absoarbă statura jucătorului şi Dinu a rămas, alături de Mircea Lucescu, un  dinamo-fundamentalist, dacă nu iubit, atunci respectat de tribuna stelistă sau rapidistă.

În fond, Dinu e inventatorul pasei lungi-englezeşti în România, prima maşină de tackle şi cel dintîi mare fondist de tip Cooper, într-un fotbal care a descoperit, prin el, varianta fizică şi morală britanică. Dinu a sugerat, devreme, pe al sfîrşitul anilor ’60, un anume fel de a juca şi de a gîndi pe care fotbalul românesc l-a recuperat abia la sfîrşitul anilor ’70. Dinu a fost marea excepţie a generaţiei sale şi îi va fi, foarte probabail, ultimul supravieţuitor. Marea epocă a generaţiei Mexic a fost o perioadă de educaţie sportivă precară, cu eroi fabuloşi dar imprudenţi. Rata de pierderi a fost uriaşă. Dobrin şi Dumitrache au căzut repede, ajunşi din urmă de amatorismul total al moravurilor. Între atîţia copii săraci şi vulnerabili, Dinu a fost o premieră educată şi asta explică atît longevitatea lui evidentă, cît şi ruina sfîşietoare a lui Sandu Neagu. Dinu a dat întîiul proifl de adolescernt modern al fotbalului românesc. Figura de ambiţie intelectuală şi rebeliune pop a pletosului, cititului şi vocalului Dinu a fost o noutate, Într-un peisaj dominat de talente condamante la risipire, singularitatea provocatoare l-a împins spre teribilism şi aşa au apărut excesele profesorului de astologie conspirativă comparată. Ghicitul în istoria Palestinei şi sîrbismul neîmpăcat au ciobit un timp inteligenţa sclipitoare a analistului, dar faza e încheiată. Dinu a revenit, ca întotdeauna, cu o rezistenţă rară la (propriile) excese şi e astăzi la mii de ani lumină deasupra elitei conducătoare dinamoviste.

Ceva din calitatea îndărătnică a primului nostru mare mijlocaş defensiv a rămas în vigoare. Ceva acerb, inteligent, contradictoriu, dar onest. Fair, dar nu festiv. Şi asta spune de ce rîndurile despre Dinu la 60 de ani sînt mai aproape de sportul adevărat decît regulamentarul blabla despre Olimpiada care începe mîiine şi se va încheia –  nu mai e mult! – pe 24 august. Cu triumful prevăzut.