Cupa englezului

Fotbalul britanic are poveşti chiar mai frumoase decît o finală Chelsea-Man. Utd            A cîştigat Anglia Liga Campionilor? Înainte de a spune da, sprijiniţi pe triumful de la Moscova, încercaţi să numiţi primii 10 jucători ai Europei. Lista se descurcă […]

Fotbalul britanic are poveşti chiar mai frumoase decît o finală Chelsea-Man. Utd
          
A cîştigat Anglia Liga Campionilor? Înainte de a spune da, sprijiniţi pe triumful de la Moscova, încercaţi să numiţi primii 10 jucători ai Europei. Lista se descurcă perfect, în componenţa italo-hispano-franco-germană. Englez cu adevărat e motorul financiar care a cumpărat tot ce ce mişcă în Europa şi a anexat, între profituri, Liga Campionilor. Fotbalul englez a atins apoteoza prin grefe şi înlocuitori. Cu două excepţii.

Prima e scoţiană şi, prin urmare, îşi neagă ipoteza: Sir Alex Ferguson. A doua e la fel de izolată dar incomparabil mai interesantă: Steven Gerrard.

Premizele cazului Gerrard au fost citite, acum o lună, într-un trbunal din Liverpool. Pe rol, cazul John Kinsella, un micro-haiduc local, mai mare peste cîteva chioşcuri în întîrziere cu plata taxei de protecţie. Judecat pentru spargere, Kinsella a adus în faţa instanţei o scrisoare de recomandare. Autorul scrisorii povestea că, în 2001, Kinsella l-a ajutat fără să ceară nimic. Era vorba de Steven, băiat cu mare viitor în fotbal. O bandă  a început să-l aştepte  după antrenamnete, i-a făcut zob maşina, apoi i-a cerut bani, precizînd că, în lipsa plăţii, cineva îi va rupe cu pricepere picoarele şi îl va scoate din fotbal. Tatăl copilului s-a sfătuit cu o seamă de personaje competente şi i-a telefonat lui Kinsella: Steve e băiat bun, n-ar putea dl. Kinsella să intervină? Kinsella a promis şi necazurile au încetat. Tatăl copilului e recunoscător şi semnează în josul scrisorii: Paul Gerrard. Scrisoarea n-a avut greutate. Nu mai avea cum. Într-o pauză de şedinţă, Kinsella a dispărut. Însă gestul lui Paul Gerrard a fost înregistrat unde trebuie.

Se mai înţelege din scrisoare că Steven e proprietatea cuiva care nu l-a cumpărat, dar îl are. E proprietatea oraşului: a străzilor lungi şi fumegoase, a băieţilor care se dau cu capul de asigurările sociale şi a fetelor care nimeresc mereu la poliţie. Steve e patrimoniu.

 Acum un an, cînd Chelsea a vrut să-l cumpere, s-au făcut actele, avocaţii au luat onorariile dar <<cineva>> s-a opus. Vînzarea n-a fost ” aprobată”. Gerrard a rămas acasă. Chelsea va încerca iar, tocmai pentru că  nu înţelege. Băiatul e singurul englez care joacă la clubul în care s-a născut şi a cîştigat singurul trofeu cu care s-a ales Anglia, în 2008. Nu Liga Campionilor.