Leşii şi laşii

La polonezi s-a lăsat cu măcel, dar roadele luptei au început să se arate. Nu vi se pare că războiul de-a corupţia seamănă cu un lung armistiţiu pe roluri? Ceva din parada pe la DNA spune că invitaţii au ieşit […]

La polonezi s-a lăsat cu măcel, dar roadele luptei au început să se arate. Nu vi se pare că războiul de-a corupţia seamănă cu un lung armistiţiu pe roluri? Ceva din parada pe la DNA spune că invitaţii au ieşit la plimbare, fără să lase vorbă acasă, că trebuie arse hîrtiile în urma lor sau că rudele trebuie să ia primul avion spre Monaco, aproape de conturi. De ce miroase totul a ce a mai mirosit? Biologic e simplu de spus, nu şi de tipărit. Dar lucrurile se luminează surprinzător pentru cine ia seama la cazul polonez. Acolo, se trage. Lupta cu fotbalul corupt face morţi, arestaţi şi retrogradaţi.

În 2001, Ministrul Sporturilor, Jacek Debski, a dat totul pe faţă. A fost ucis. Împuşcat în cap. Aşa a început războiul. La leşi. Procurorii au convocat parada suspecţilor. Rezultatul: execuţii în masă. 5 cluburi de primă ligă au fost retrogradate. Între ele, Zaglebie Lublin ( campioana en titre, adică Dinamo) şi Widzew Lodz, clubul la care e co-proprietar marele Boniek (n-a contat). Două cluburi de divizie secundă au fost trimise în liga a treia. 70 de persoane au fost arestate. În aparenţă, dosarele s-au sprijinit pe dezvăluirile lui Piotr Dziurowicz, preşedinte la GKS Katowice. Într-un interviu din 2005, cu Gazeta Wyborcza, omul s-a declarat sătul să cumpere meciuri, în vreme ce jucătorii vindeau pe partea lor. Întotdeauna e nevoie de o aparenţă şi întotdeauna sub aparenţă lucrează altceva. De aici diferenţa leşi-laşi.

Ei bine, diferenţa care separă măcelul polonez de şezătoarea penală românească e chiar diferenţa. Mai precis: la leşi, fotbalul e separat de politică, de instituţii, de gîndurile mai serioase ale societăţii, de ceva anume care devine apoi punct de sprijin. Şi se întoarce împotriva fotbalului lovindu-l pînă îi sună corupţia în cap. La leşi, această graniţă între ce e permis şi ce nu, există. În România, această linie n-a existat niciodată. Lupta nu are loc. La laşi, e lipsă de combatanţi. Politicieni, presă, patroni, jucători, federaţie, sînt parte a aceluiaşi cartel tacit şi majoritar. Excepţiile se agită fără spor. Şi, culmea, cine îşi revine, cu adevărat şi din interior? Fotbalul polonez. Dar nu vrea şi majoritatea românească acelaşi lucru? E o iluzie naivă. Aici, e invers. Leşii sînt compacţi, laşii disociază. Între ce e al lor şi ce va fi tot al lor. Restul, ducă-se. Dacă se poate, pe bani.