Există naţional, există naţionale!

În preliminariile pentru 2006 au clacat ţările în care sentimentul naţional e în dubiu. Kaka – Balonul de Aur. Corect. Dar nu indiscutabil, după al doilea sezon incendiar al lui Cristiano Ronaldo. Ar mai fi ceva de spus, justificat dar […]

În preliminariile pentru 2006 au clacat ţările în care sentimentul naţional e în dubiu. Kaka – Balonul de Aur. Corect. Dar nu indiscutabil, după al doilea sezon incendiar al lui Cristiano Ronaldo. Ar mai fi ceva de spus, justificat dar nu decisiv, despre Lionel Messi. Oricum, un podium de componenţă normală, dar cu deficienţe de ierarhie. Nu aici e discuţia. Sau tocmai aici e prea multă. Vorbim, adică, tot timpul despre cluburi. Treimea de pe treptele podiumului de mai sus e, practic, derivatul Ligii Campionilor. Real e cea mai iubită naţională globală a momentului. G14 a decis, marţi, să se autodizolve, după ce a obţinut puteri sporite, sub un alt nume, de la Platini şi Blatter. Cluburile domnă autoitar zona de sus, unde fac legea pieţei şi zona de jos unde dau anecdotica permanentă a transferurilor.

În tot acest timp, fotbalul Naţionalelor păleşte în conversaţia generală şi e impus, rar, o dată la doi ani, de Mondiale şi de Europene. Deşi tema există şi a început un război de reabilitare.

Priviţi Euro 2008. Un campionat de naţionale mediocre, cu excepţia Italiei şi Franţei, suratele de Grupă pe care le-am şi bătut, în onirismul jenant al declaraţiilor de după tragerea la sorţi. Dar asta se cheamă automăgulire românească şi e alt subiect. Adevăratul subiect e reacţia elementului naţional. Ea vine dn califcarea grupului de 7 neoccidentali (5 esteuropene, plus Grecia, plus Turcia). Alături de Italia şi Franţa (şi posibil Portugalia, nu Spania, unde naţionalul e sufocat de local), acest grup aparţine exact zonei de sport şi cultură în care naţionalul şi naţionala contează. Zona marcată de tradiţia unui patriotism de modă veche, corupt sau nu, dar foarte sonor. E mult de discutat. Ar fi de observat, că reapariţia Estului e rodul unei ofensive cu pierderi enorme. România, de pildă, e singura calificată eusteuropeană, dintr-o grupă în care Estul a avut o majoritate de 4 la 1. Mult mai semnificativă e însă căderea platoului occidental. Austria şi Elevţia au fost calificate prin non-combat. Ţările în care sentimentul naţional e în dubiu sau surcalsat de fotbalul comercial de club, au clacat, apropae fără excepţie: Anglia, Danemarca, Belgia, Norvegia, Finlanda. Asta ar fi de discutat. E mult mai instructiv decît intermianbila bîrfă despre vedeta, salariul şi patronul de club.