English football? Nonesense!

Steven Gerrard denunţă numărul exagerat de străini din Premiership. Sîmbăta trecută, Israel şi Rusia au calificat împreună Anglia. Criza naţionalei engleze coincide perfect cu o calificare care umileşte. După o Cupă Mondială jenantă, englezii vor bifa aproape sigur un Euro […]

Steven Gerrard denunţă numărul exagerat de străini din Premiership. Sîmbăta trecută, Israel şi Rusia au calificat împreună Anglia. Criza naţionalei engleze coincide perfect cu o calificare care umileşte. După o Cupă Mondială jenantă, englezii vor bifa aproape sigur un Euro anonim. Toată lumea contează pe asta. Nimeni nu-şi mai face iluzii. Mediocritatea naţionalei Angliei a devenit un element fix, iar cazul e cu atît mai interesant şi irezolvabil cu cît suspecţii sînt cunoscuţi şi intangibili: cluburile.

Foarte multă lume e pregătită în Anglia pragmatică şi anti-sentimentală să asiste la degradarea naţionalei cu indiferenţa rezervată unui club marginal. Nimeni nu-i va simţi lipsa. The Big Four joacă un fotbal incandescent şi circulă săptămînal pe reţelele care transmit contra cost Liga Campionilor. Abia săptămîna trecută, Steven Gerrard a îndrăznit să spună ce n-au curajul să spună colegii săi multimilionari din Premiership: naţionala e victima cluburilor. Gerrard a cerut cote: maximum patru străini în teren. Şi are dreptate. Arsenal, Chelsea, Liverpool şi Manchester United tind să atingă sau au atins statutul de echipe străine. Arsenal e mereu selecţionata ultimului campionat mondial de tineret. Derby, cea mai engleză echipă a campionatului, plăteşte neconcordanţa pe ultimul loc.

Problema propunerilor lui Gerrard nu e lipsită de sens. Lucrurile sînt evidente. Cluburile importă în neştire. Importurile rentează pentru că fac spectacol, audienţă şi miliarde de lire în drepturi de televizare, care produc mai departe salarii de 20.000 de lire pe zi, care atrag orice jucător din lume şi ciclul continuă. Naşterea jucătorilor englezi nu e interzisă, dar a devenit în mare parte inutilă. În plus, englezii cu valoare o protejează atent de meciurile naţionalei. Fidelitatea faţă de club bate onoarea de a evolua la naţională şi, de altfel, în jur tot mai puţine lucruri vorbesc sau amintesc despre identitate şi naţiune.

De aici, anemia contină a naţionalei Angliei. Şi tot de aici singura problemă pentru Gerrard: primul adversar al declaraţiilor sale va fi Liverpool. Nu locul din care Gerrard a învăţat ceva despre etică şi onoare, ci clubul.