Cum se face un miliard cinstit

Imaginaţi-vă o conspiraţie universală şi binevoitoare. Toate, dar absolut toate reţelele mari de televiziune iau pastila greşită, se cherchelesc la circuitul de bază şi îşi pun întrebarea-cheie: cum e cu putinţă să nu transmitem fotbal românesc? Întrebarea îi zguduie pe […]

Imaginaţi-vă o conspiraţie universală şi binevoitoare. Toate, dar absolut toate reţelele mari de televiziune iau pastila greşită, se cherchelesc la circuitul de bază şi îşi pun întrebarea-cheie: cum e cu putinţă să nu transmitem fotbal românesc? Întrebarea îi zguduie pe executivii media şi rezultatele se văd imediat. După o săptămînă, Oţelul-Vaslui, Ceahlăul-Mioveni şi Dinamo-Steaua pot fi urmărite direct, în reluare şi în rezumat, peste tot, în orice casă, din Singapore pînă la Stockholm. Şi cu asta, gata. Visul nu mai are picioare. Globalizarea se stinge înainte să se aprindă. O mînă de curioşi nevrotici şi amatori de sporturi post-extreme rămîn fideli. Însă audienţa mondială a proiectului, excluzînd naţiunea română, încape într-o gheretă, care încape într-o debara a Palatului lui Becali care nu-şi mai încape în piele şi Palat. De ce? Simplu. Din lipsă de valoare. Pînă la urmă, la fotbal ne pricepem toţi şi anume atît cît se pricepea judecătorul american care a rostit cuvintele nemuritoare: nu ştiu ce e pornografia, dar cînd o văd, o recunosc. Avem, adică, un radar care doarme electromagnetic în faţa multor capodopere, dar percepe rapid falsul şi lipsa de valoare. Fotbalul nostru ar fi refuzat din plictis, nu din antiromânism italian ridicat la cub şi la club.

Ceea ce ne permite să judecăm mai bine o ştire de acum cîteva săptămîni, Arsenal-Manchester United a avut o audienţă TV de un miliard de spectatori. O asemenea cotă cosmică nu poate fi impusă. Reţelele de televiziune au vîrît meciul în toate cablurile şi farfuriile de satelit pe distanţa Singapore-Stockholm, dar asta numai pentru că ştiau că în fiecare casă se va găsi o vieţuitoare care să se uite cu încredere la meci, excluzînd pisicile şi cîinii (mai puţin Ruby, pisica subsemantului, care a urmărit cu laba, pe ecran, pasele lungi). Prin urmare, valoarea decide. Nu peste tot, ci numai acolo unde mersul lumii e structurat de o competiţie. În economie – de aici contrarevoluţia socialistă. În politică – de aici politica românească. În fotbal – de aici Becali, Turcu, Sandu. Dar competiţia are un obicei binefăcător: distruge falsul. Îl rabdă, un timp, apoi dă cu el de pămînt. În primul rînd, în fotbal.