Cecul mare, ciocul mic

de T.R.U.

Arsene Wenger, antrenorul viitoarei adversare a Stelei, urmăreşte noaptea pe video fotbalişti foarte tineri, pe care apoi îi transferă. Bilanţul financiar care a aşezat Arsenal, luni, în a doua poziţie mondială, e secundar. Contează, dar nu explică.

Mai […]

de T.R.U.

Arsene Wenger, antrenorul viitoarei adversare a Stelei, urmăreşte noaptea pe video fotbalişti foarte tineri, pe care apoi îi transferă. Bilanţul financiar care a aşezat Arsenal, luni, în a doua poziţie mondială, e secundar. Contează, dar nu explică.

Mai clar. O seară de iunie, într-un restaurant din nordul Londrei. Cină intimă. La masă: Arsene Wenger şi directorii clubului. Wenger anunţă că e gata să semneze un nou contract. Directorii întreabă, recunoscători: ” Ce ai face , dacă ţi-am pune la dispoziţie 100 milioane de lire sterline, pentru transferuri?”. Răspuns imediat: ” Vi i-aş da înapoi!”. Marţi seară, Arsenal a bătut Newcastle. Cu rezervele. În faţa a 60000 de spectatori care ştiau , de o zi, că Arsenal va porni şi va încheia cu rezervele: Fabiansky, Hoyte, Denilson, Song, Bendtner. Viitorii necunoscuţi pînă ieri. Aici e tîlcul. Directorii l-au angajat, acum 11 ani pe Wenger, să facă fotbal şi, de atunci, îi respectă fără crîcnire toate deciziile şi obieiurile. Uneori ciuate. De pildă, ocupaţiile nocturne.

Mai clar. Wenger îşi petrece nopţile aducînd video-ul la roşu. Se uită pînă dimineaţă la meciuri obscure din campionatul brazilian, nigerian, polonez, divizia secondă portugheză, campionatul de tineret francez şi alte sere, pepiniere, talciociuri şi second-hand-uri. Şi îl găseşte. Pe El, jucătorul de 17-18 ani în care zace minereul de prelucrat. Ce să faci cu 100 de milioane de lire sterline, cînd talentul umblă singur pe stradă?

Concluzie: fotbalul are nevoie de bani, dar trăieşte pe picor mare din cu totul altceva. Din ştiină şi respect pentru ştiinţă. Respectul e în sarcina directorilor cu cecul mare şi ciocul mic. Ştiinţa e a lui Wenger şi face treabă numai dacă e lăsată să facă treabă. Aşa e fobalul: nu suferă incompetenţii şi presiunea incompetenţelor. De fapt, aşa e orice artă şi meserie. Numai căîn fotbal nimic nu poate spoi aparenţele. Adevărul iese la suprafaţă: pe Emirates Stadium, la Arad, pe Stamford Bridge, pe Dinamo, la Urziceni. Asta nu pot înţelege oameni ca Abramovici şi Becali. Chestiune de fotbal şi civilizaţie.