Cum dispare un joc
de TRU
Nu din lipsă de fonduri are probleme rugbyul nostru, ci din cauza modificării idealurilor în societate. Sînteţi la curent: Brazilia-România 1-3 pe Maracana, în deschiderea Cupei Mondiale. Sînteţi la curent pentru că aţi văzut echivalentul: Franţa-Argentina 17-20 pe […]
de TRU
Nu din lipsă de fonduri are probleme rugbyul nostru, ci din cauza modificării idealurilor în societate. Sînteţi la curent: Brazilia-România 1-3 pe Maracana, în deschiderea Cupei Mondiale. Sînteţi la curent pentru că aţi văzut echivalentul: Franţa-Argentina 17-20 pe Stade de France, în deschiderea Cupei Mondiale la rugby. Ştiţi de asemenea că Argentina n-a bătut pe negativ, ci a jucat pe contre, a blocat complet pachetul de înaintare francez şi a tronat psihologic de la un capăt la altul. În minutul 47 am văzut una din cele mai frumoase şi mai eroice faze de rugby jucate vreodată. Franţa a forţat de 4 ori eseul, pe linia de ţintă. Argentina a blocat cu corpuri proaspete fisura din dig. După asalt, Franţa era învinsă de o stare de spirit blindată şi alertă.
Ce ştiţi mai puţin sau deloc e că forţa blindată nu s-a născut deloc blindată. Ea a triumfat la Paris după ani lungi de persecuţie şi neglijenţă sistematică. Federaţia Internaţională de Rugby (IRU) e vinovată ziua şi noaptea. Argentina a fost abandonată cu bună ştiinţă, departe de circuitul marilor competiţii. În ciuda apelurilor oneste ale australienilor, neozeelandezilor şi sud-africanilor, Argentinei i-a fost refuzată pînă şi Cupa Emisferei Sudice. Fondurile şi investiţiile din afara Federaţiei Internaţionale au rămas inaccesibile. Şi totuşi, rugbyul argentinian a crescut. Asta într-o ţară dominată pînă la sclavie de fotbal, fără fonduri şi în afara marelui circuit. Sună familiar, nu-i aşa?
S-a spus pînă la saţietate că rugbyul românesc s-a prăbuşit din lipsă de fonduri. E un clişeu atrăgător. Alibiul financiar scuză, dar nu explică. Şi atunci? De ce a căzut rugbyul românesc la un nivel pe care fotbalul l-ar numi sub-maltez? Răspunsul vine dintr-o zonă mai largă. În anii 60′-70′-80′, rugbyul şi alte jocuri de echipă s-au sprijinit pe mici cluburi univesitare şi munictoreşti, pe un ethos, un spirit de camaraderie şi iniţiativă complet indiferente la reputaţie şi recompensă. Această dimensiune a dispărut în sport şi, mai ales, în societate. Schimbarea a contat mai mult decît fondurile. A fost decisivă. Idealurile tinerilor au devenit imediate. Morala generală a lumii româneşti s-a mutat departe de zona de sacrificiu a rugbyului şi tînjeşte după succesul instantaneu. În consecinţă şi printre altele nu mai ştim şi nu mai vrem rugby.