Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Un car de vise

Însă rostul și învățămintele acestei întâlniri nu au legătură cu istoria fotbalului. Nu adaugă mare lucru la ea și nu stabilesc vreo ierarhie. Boca-River se joacă sub un pretext sportiv, dar face serviciul de piscină sau confluență sau deltă mitologică. […]

...

Viitorul la Liverpool

Execuția lui Jurgen Klopp nu mai e o fantezie absurdă. După a șasea înfrângere consecutivă acasă, Liverpool e echipa de bătut dacă vrei să nu retrogradezi. Fulham a luat ușor trei puncte pe Anfield, într-un meci în care Liverpool merita […]

...

Calomnii publice

De cînd sportul e un fel de a repeta antrenamente fără public în condiții de competiție, am înțeles ceva esențial. Mai întâi, cum arată manevrele cu muniție de război și, apoi, ce caută publicul pe stadion. Prima parte seamănă cu […]

...

Zaha la maturitate

Aripa lui Crystal Palace nu va mai rămâne mult alături de trup. Cel mai talentat jucător fidel unei echipe mici a declarat deschis că a venit clipa să câștige „ceva mare, de povestit copiilor și nepoților”. Asta spune că Zaha […]

...

Nașterea unică și renașterea imposibilă a Misteriosului Gareth Bale

Ambele persoane poartă același nume: Gareth Bale. După șapte sezoane la Real, Bale s-a întors la Tottenham și face bine un singur lucru: dispare.

Misterul e amplificat de câteva fapte certe: Bale nu a uitat să joace fotbal, are doar […]

...

Pax americana

În State, tribalizarea încă n-a reuşit să cuprindă grupurile de suporteri. Seara tîrziu, la ora la care întunericul protejează marile acte de vandalism urban, cîteva mii de oameni au apărut brusc, livraţi discret de porţile mari ale sălii Madison Square […]

miercuri, 28 martie 2007, 8:15

În State, tribalizarea încă n-a reuşit să cuprindă grupurile de suporteri. Seara tîrziu, la ora la care întunericul protejează marile acte de vandalism urban, cîteva mii de oameni au apărut brusc, livraţi discret de porţile mari ale sălii Madison Square Garden. Cu un instinct bine educat în Europa, am avut o clipă presentimentul încăierării ce se naşte. M-a trezit liniştea. M-au răzgîndit cîteva cascade binevoitoare de rîs. Marele meci new-yorkez de baschet luase sfîrşit şi lumea se pregătea de nimic deosebit. Nici un fitil, nici o poliţă, nici o pricină nu însoţeau iritant această mulţime neobişnuit de echilibrată, aproape flască şi indiferentă. În cîteva minute Pennsylvania Square, locul de deversare al mulţimii, s-a golit ca un pahar bine spălat. În urmă a rămas un anume ecou de civilitate compus din discuţii calme şi din diferenţa socială marcată, între un consum „casual” Ralph Lauren şi o uniformă New York Knicks, adusă cu metroul taman din Bronx.

Sportul american e o petrecere plată de familie sau grup adolescent de o veselie uniformă. Rar, foarte rar, un meci de baschet se califică la nivelul de ostilitate violentă pe care îl presupune un meci de fotbal european. Hocheiul pare o excepţie, dar legendarele trînte pe gheaţă prelungesc mai degrabă forţa de contact a jocului. Tribuna nu ia parte. Nevrozele fotbalului european, cu alibiurile lor istorice arborescente, nu fac sens în sportul american, care cultivă conştiinţa de trib numai în base-ball. O face însă decorativ, ca într-o fotografie îngălbenită şi inofensivă. Diferenţa vine dintr-o situare complet diferită faţă de jocuri. Europa a dezvoltat un simţ monstruos şi incontrolabil pentru ritualurile pe care nu le mai poate practica decît în sport. O armătură teatrală de frustrări sociale, politice şi religioase cuprinde şi fereacă sportul european. Americanii au rămas la dimensiunea de bază care face din toate jocurile un soi de probe atletice neutre. Probabil e o variantă mai săracă. E şi preţul păcii.

Comentarii (6)Adaugă comentariu

Comentează