Răcirea galaxiilor
Nu întotdeauna suma valorilor e egală cu o valoare însumată. S-a terminat încălzirea globală. Galaxiile şi galacticii se răcesc. Epoca de aur promisă de cluburi de aur se subţiază cu fiecare zi. Real, Chelsea şi Liverpool nu pot sări înapoi […]
Nu întotdeauna suma valorilor e egală cu o valoare însumată. S-a terminat încălzirea globală. Galaxiile şi galacticii se răcesc. Epoca de aur promisă de cluburi de aur se subţiază cu fiecare zi. Real, Chelsea şi Liverpool nu pot sări înapoi în starea de graţie. Se întîmplă ceva şi se întîmplă după o logică pe care fotbalul a respectat-o întotdeauna. Doar managerii au crezut că o pot sufoca. Legea internă, pe care o confirmă acum congelarea megacluburilor colecţionare, e simplă ca orice formulă secretă: echipele mari sînt organice. Asta înseamnă că o mare echipă e arareori un harerm răpit la bucată.
Acum cîţiva ani, experimentatul Real lăsa impresia că fotbalul e, în definitiv, fratele geamăn al portofoliului de achiziţii. Chelsea a stabilit chiar că îşi va comanda şi cumpăra echipa perfectă. Capitalul determină performanţa. Poate, dar nu aşa cum cred Abramovici, Florentino Perez sau foştii proprietari ai clubului emirat arab Liverpool.
Echipele fotbalului mare, echipele care fac istorie schimbînd jocul, sînt întotdeauna încarnarea unei idei comune. Pînă una-alta, nimeni n-a reuşit să descopere ideea care îi leagă pe Ballack, Essien, Şevcenco, Drogba şi Robben. Însă impasul fotbalului de colecţie financiară invită la concluzii pripite. Fotbalul de recrutare dă greş şi de aici mai e un pas pînă la ideea că soluţia e naţionalismul compact: echipe locale, foarte locale şi numai locale. Nu e aşa. E mai complicat. Arsenal intră în teren cu un 11 de strînsură multicontinentală. Nici un englez, cel mult un mininucleu francez împresurat de brazilieni, cehi şi africani.
Şi totuşi, Arsenal e o echipă organică. Căci Arsenal e prelungirea unei viziuni. Arsene Wenger a „văzut” un sistem şi caută jucători compatibili. Contează potrivirea între ideea de bază şi predispoziţia recruţilor, mulţi dintre ei (semi)necunoscuţi: Clichy, Eboue, Adebayor, chiar van Persie. Rezultatul e echipa unei idei, nu un covor de petice. O echipă mai organică decît cea mai naţional unitară trupă. Aici au greşit calcului megaachizitorii. Real şi Chelsea au presupus că suma megavalorilor e egală cu o megavaloare însumată. După un timp, legea de adîncime a fotbalului scoate capul prin fisuri.