Introducere în sportul fără sfîrşit

Sigurul care l-ar fi putut învinge pe elveţian era Năstase. Împreună, ei ar fi dat perfecţiunea. Federer – pentru că, între atîtea ipoteze virulente asupra sportului viitor, e singura realitate totală şi singura formă de echilibru. Federer – pentru că […]

Sigurul care l-ar fi putut învinge pe elveţian era Năstase. Împreună, ei ar fi dat perfecţiunea. Federer – pentru că, între atîtea ipoteze virulente asupra sportului viitor, e singura realitate totală şi singura formă de echilibru. Federer – pentru că nu e doar numărul 1 mondial în tenis şi în celelalte jocuri de-a gloria, ci şi un atlet inclasificabil. Un urban sută la sută şi un contur tradiţional de statuie clasică. Neverosimil şi totodată accesibil ca o meserie care cheamă la ucenicie şi promite desăvîrşirea. Cu Federer, sportul modern depăşeşte impasul creat de densitatea nefirească a decorului şi de rarefierea umană a marilor vedete. Federer nu e decît un mare jucător de tenis, dar reuşeşte o lipsă de cusur care aşază lîngă fiecare gest siguranţa unui caracter tăcut, tenace, şi limpede. Nu furia şi instabilitatea de parvenit a fotbaliştilor şi a boxerilor care au pierdut pentru mult timp ştiinţa de a-i continua pe Ferenc Puskas şi Joe Louis.

Federer – pentru că tenisul oniric e o mare noutate, şi anume încercarea de a face din mişcare o artă completă. Punctajele explică lesne de ce Federer e cel mai bun tenismen al anului 2006. Ceva mai greu, dar încă inteligibil urmează: concluzia după care Federer e şi cel mai bun sportiv al anului. Cu totul inexplicabil e ce anume face legătura între liniştea alpină din privirea lui Federer şi spasmul titanic de pe figura lui Emil Zatopek (aur la 5.000, 10.000 şi maraton la Olimpiada de la Helsinki, 1952, dacă asta mai are importanţă). Poate pentru că, despărţite de 50 de ani, aceste străduinţe supreme se întîlnesc undeva deasupra sportului, în desăvîrşirea pe care o caută formele de mişcare a voinţei.

Pentru toate astea, Federer. Şi în contrapunct, Ilie Năstase. Iar Ilie Năstase, excepţia şi unicatul. Singurul punct slab al lui Federer. Omul care l-ar fi învins azi pe Federer prin mijloace supra-nadale, marele şi singurul comedian al tenisului. Geniul contrei şi al ideii întoarse. Împreună ar fi dat perfecţiunea. Indecentă propunere. I-am avut separat, în epoci separate şi e bine că a fost aşa. Avem, adică, istorie. Ceea ce e un pic altceva decît simpla performanţă.