Dinamo europeană şi alte închipuiri

Acum 40 de ani eram slabi, dar ne tratam, acum sîntem tot slabi, dar indolenţi şi ignoranţi.Am văzut Dinamo valsînd neinvitată hora neputinţei pe White Hart Lane şi nu cred că subiectul e depăşit. În fond, cum poate fi o […]

Acum 40 de ani eram slabi, dar ne tratam, acum sîntem tot slabi, dar indolenţi şi ignoranţi.Am văzut Dinamo valsînd neinvitată hora neputinţei pe White Hart Lane şi nu cred că subiectul e depăşit. În fond, cum poate fi o echipă atît de decalată, atît de năucă şi laşă? Nu pot numi altfel ideea care te face să nu vrei nimic, în timp ce eşti întors pe toate feţele şi călcat în picioare de un adversar care n-are decît meritul mediu că îşi vede de treabă. Tottenham a făcut treaba, Dinamo a suportat-o. Pasiv. Cu o mirare neştiutoare. Ce trebuie să facem? Cum se joacă fotbal? Am mai jucat vreodată?

N-ar fi nimic grav dacă această demonstraţie perfectă de incompetenţă şi lipsă de caracter ar fi venit de la o echipă cuminte în modestia ei. Dar Dinamo? Vă mai aduceţi aminte titlurile, declaraţiile şi chiar presupunerea autorului acestor rînduri? Dinamo e europeană (atenţie la analizele care ne-au integrat anticipat în Europa!). Dinamo, primă autoritate în fotbalul românesc, merge să lase cel mult şansa unui egal muncit de Tottenham. Dinamo – declara televizat Rednic – nu se va apăra, căci e o nebunie să te aperi cu Tottenham. Aşa a fost. Dinamo nu s-a apărat. Deloc. Şi n-a atacat. Deloc. Ce a făcut atunci Dinamo? A revenit la starea de traumă pe care echipe de club româneşti o trăiau sub bătălii straşnice pe la mijlocul anilor ’60. Dar a adăugat patina stupidă a iluziilor lui 2006. Pretenţia goală sprijinită pe declaraţii de presă şi repetată pînă cînd propaganda însăşi începe să creadă în ea. Deosebirea e că în urmă cu 40 de ani eram slabi şi o ştiam, şi încercam să învăţăm, şi am învăţat. Acum sîntem la fel de slabi şi nu vrem să o ştim, şi nu învăţăm, şi vom fi şi mai slabi.

Tottenham-Dinamo, meciul pe care ne grăbim să-l uităm din pricina presupusei lipse de miză, a fost o probă de orientare pînă la primul reper de vigoare. Rezultatul (să lăsăm deoparte un 1-3 care maschează un foarte posibil 0-5): fotbalul pe care îl jucăm n-are de-a face cu nivelul doi al performanţei europene, dar are totul de a face cu nivelul prim de indolenţă, aroganţă şi ignoranţă în care recunoaştem figurile luminoase ale elitei conducătoare de cluburi. Succes în Liga Campionilor!