Doi antrenori

"Naționala" de fotbal a României ar trebui să aibă două bănci tehnice, în funcție de competiții

Una care să ne ducă la turneele finale, cu autobaza turată la sacrificiu, și una de totul sau nimic ,care la campionatele Europene ori Mondiale să reseteze influențele mioritice. O furnică strângătoare de puncte în calificări și un greiere trubadur la turnee ce poate ridica din senin audiența în picioare cu un acord de gleznă fină. Oricum, suntem singurii din fotbalul modern cu trei antrenori care se așază deodată pe banca tehnică. De ce aceștia nu s-ar așeza pe rând?

De fapt, care e diferența în a pierde la un scor fluviu și a pierde la un scor strâns în urma unui joc muncitoresc. De golaveraj, dar când am stat noi bine la golaveraj? De ce tactica călduță, cuminți la cutie, așteptând ciupeala ne-a făcut mai mereu cu ochiul, preferând-o pe cea de „ori la bal, ori la spital”. Pentru că nu avem material de calitate, vor spune unii. E drept, dar de unde să știm dacă cel pe care îl avem poate fi folosit și la altceva decât la sisteme antirachetă mutate de la Deveselu tocmai în Franța.

Suntem singura școală de fotbal din lume care are o producție de închizători ce saturează campionatul și deșerturile arabe. E o contradicție ciudată milenară în tactica noastră. Ne îndopăm primul „11” cu închizători, dar vrem să ieșim din apărare cu mingea la picior, nicidecum bubuind mingi în față care să treacă de propriul „zid chinezesc”. De fapt, pasăm în lateral o vreme și, până la urmă, pentru că închizătorii nu pot construi, sfârșim tot prin a bubui mingile în față. E ca o întârziere a degajării, celebra adormire a adversarului care la viteza cu care se joacă fotbalul de azi nu mai are efectul de altădată. Iar dacă luăm gol primii, ajungem la același verdict mioritic. Nu există planul B pentru că nu putem trage săgeți cu scutul.

Generațiile se rulează, iar cei care devin antrenori nu mai știu decât de pe youtube să le arate puștanilor cum se trage la poartă.

Pe lângă calificare, un gol din acțiune nu ne-ar prinde rău, pentru o strategie care să ne scoată din acest cerc vicios de a căra pianul de pe o parte pe alta, generații la rând. Cu sau fără spirit de sacrificiu.