Al nostru Mannschaft

În gara centrală din Berlin, trenurile intră și ies ca săgețile lui Cupidon printr-o inimă gigantică de sticlă. De afară, se aude imnul Romăniei

Un ecran cu proiector montat la o terasă din apropiere atrage microbiștii la Elveția-România. Cu toate construcțiile ultra-moderne care iau fața blocurilor din perioada RDG, Berlinul păstrează ceva cenușiu. Ceva care încă amintește de cel mai bun primar al său, din toate timpurile: Gorbaciov. Parcă și aici, lumea se uită cu un ochi la meciuri și unul la ziua de mâine, vorba lui Tolo.

La pauză avem 1-0 și Guus Hiddink îl contrazice în studio pe comentatorul german care a vorbit de o Românie apatică ce conduce cu un nemeritat 1-0: „Să nu credeți că românii nu joacă cu ambiție!’. Chelsea a fost ultima lui echipă.

Frica de a nu greși îi extenuează pe tricolori. Fizic si psihic. Chipciu a rămas stană de piatră la golul lui Mehmedi, pierzându-l din marcaj după ce făcuse partea cea mai istovitoare: alergase 3 sferturi de teren.

La barul de la ultimul etaj al hotelului, de unde privesc fostul km 0 al Războiului Rece, Poarta Brandenburg, niște francezi, clienți ai hotelului, îl imploră pe barman să deschidă televizorul pe Franța-Albania. „Ne pare rău, dar nu joacă Germania!”. Televizorul rămâne închis, iar francezii ridică uimiți din umeri uitându-se spre mine: „Nu, nu sunt albanez!”. Înjurăturile încep abia în lift, căci barmanul are două mingi de fotbal în loc de bicepși.

Nu mi-ar plăcea o „natională” precum a germanilor militarizată și în teren, și în afara lui, excelent articolul lui TRU referitor la Mannschaft, nu aș vrea să fim o Italie gelată pusă pe specula jocului dusă la extrem, nici măcar o Spanie sub semnul întrebării de la scandalul ieșit din eprubetele doctorului Eufemiano Fuentes. Aș vrea să fim doar mai mândri în ghete, pentru că au fost vremuri, nu multe, e drept, în care cei cu care jucam, știau întotdeauna unde e Hagi, dar niciodată unde se duce mingea din stângul lui, aș vrea să nu mai plecăm capul, căci la ieșirea din teren a lui Raț, comentatorul german a vorbit de legendele fotbalului romănesc. Minute bune.

În minutul 85, la scorul de 1-1, s-a pornit o furtună peste capitala Germaniei, care a întârziat până și zborurile. Pe terasa din fața gării berlineze, lumina a venit doar de la fulgere. Sub o umbrelă, cu proiectorul închis până la urmă de chelner de frica potopului, am rămas doar noi cei din nația asta hulită. Restul vesticilor care au urlat pe mese la golul Elveției s-au cărat, de ceva timp, încă de la primele picături. Organizat, militărește, în toate direcțiile.