Răzvan Prepeliță
L-am văzut pe Ronaldinho la încălzire înaintea unui meci de Champions League, am văzut o maşină fugind de la locul accidentului şi am continuat să mă uit, din tribună, doar la meciul de fotbal după ce un bolovan a căzut lîngă mine. Nu am scris despre nici una dintre întamplările de mai sus, chit ca mă laud că măzgălesc orice colţ de hîrtie, spamez orice aplicaţie de notiţe. Mi-am asumat să nu scriu, căci masa presei mi s-a părut, întodeauna, prea comodă. Partea lunii cu scrisul la cerere și-a întors mereu fața către mine fără inspirație.
Cîndva am refolosit, într-un articol, un text cu care am cîștigasem premiile Ioan Chirilă. Am trăit o zi cu rușinea să nu fie recunoscut de cititori. Nu a fost așa. Oamenii cred în scris mai mult decît strugurii în toamnă, decît fulgii în iarnă, decît ghioceii în primăvară, decît fluturii în vară. A fost primul comentariu.
Mă numesc Răzvan Prepelită. Scriu pentru Gazetă de cînd mi l-am amintit pe Luţu, pe vremea cînd juca la Progresul, cosmetizat în FC Naţional, sărind un gard din curtea unei şcoli după ce încinsese o miuţă. Urecheat de paznicul incintei, știrea ajunsese la televizor. Am continuat să scriu după ce la zece mii de metri altitudine, un fotbalist al naționalei s-a aşezat lângă mine și mi-a spus că îmi cunoaște un text. Apoi mi-a repetat o încurajare scrisă de mine şi recitită de el înaintea unui meci cu miză. Scriu de când Ruxandra Ivăncescu, o scriitoare cu o curte plină de soc, m-a invitat la lansarea ei de carte și i-am păstrat autograful la un loc cu cel pe care mi-l ceruse ea, și nu i l-am dat, niciodată, de rușine.
Mi-a plăcut inocența lui Luțu, mai mult decît calitatea lui Hagi, mi-a plăcut Ronaldinho mai mult decît Messi, Maradonna și Ronaldo, indiferent care dintre ei, la un loc. Mi-a plăcut să scriu tocmai pentru că nu aveam nimic de câștigat și asta m-a făcut să merg mai departe. Fabuloase unele driblinguri ale lui Luțu. Nu l-au ajutat cu nimic.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Toate articolele