69-le lui Budescu

Fix în timpul meciului Astra-Steaua, minutul 69, obscenitatea unei plesnituri a scuturat bunul-simț al telespectatorilor

Budescu a dat un interviu, scurt, articulînd fără să declare nimic. Cu gestul lui a reușit performanța de a ieși mult mai prost decît Răducioiu, cel care articula în italiană, la doar cîteva zile de cînd plecase din România. Omologarea recordului lui Budescu s-a produs în direct de către reluări succesive și probabil gestul îl va însoți toată cariera, în special în momentele mai puțin bune ale ei. Și vor veni ca la toți jucătorii.

Palma lui Budescu aplicată portarului Stelei, într-un gest golănesc, executată într-un moment fără tensiune al jocului, ar putea avea și alte întrebuințări. Ca de exemplu, să fie dusă la inimă, în timpul intonării imnului național. Asta dacă ai cap peste suflet. În caz contrar, la retragerea din activitate, riști să iei tava vreunui stăpîn și o cari toată viața făcînd pe sluga, ca Luțu, pe lîngă care Budescu pare un fundaș certat cu mingea.

Sau ajungi ca Mutu, etalonul decăderii, antrenat de Mourinho și trimis de propria risipire să se antreneze, la sfîrșitul carierei, printre elefanții indieni. De Mitea nu mai zic nimic, pentru că ne apucă deprimarea.

Budescu are talent. Plecarea lui de pe loc și stilul de a se băga printre fundașii adverși acoperind mingea cu calitatea aia de fotbalist vizibilă la prima atingere aduce a Hagi. Și cam atît, deocamdată.

Cînd vii cu palma aia și schițezi, după, șmecherește, un zîmbet de meseriaș, în loc să realizezi stupizenia, atunci cazi în ridicol mai ales că titularizarea la națională îți bate în ceafă. Probabil cel mai frumos gol din cariera lui Budescu, unul care să le depășească pe cele reușite direct din corner, ar fi o scuză, șutată drept la vinclul bunului-simț şi pornită tocmai de la punctul cu var din centrul conștiinței. Adică de la inimă.