Desenul la mişto

După returul cu Partizan, Gigi Becali ne spune că fotbalul poate fi luat la mișto

Și nu de către oricine, ci chiar de către un jucător de al Stelei, tocmai portarul,  care și-a găsit timp să prindă mingea cu o singură mînă, taman în mijlocul unui pariu al patronului cu toată lumea, despre priceperea lui în fotbal. Nu discutăm acum despre pricepere, doar amintim că atunci cînd și o altă echipă din România și-a găsit un sponsor potent financiar, Steaua nu a mai defilat prin campionat. Cînd campionatul românesc e cu buzunarele goale și respiră doar datorită televiziunilor, oare unde e normal să se strîngă toți jucătorii de valoare?

Ultimul exemplu, notoriu, Sînmărtean a venit la Steaua doar cînd Porumboiu și-a strîns balotul investiției de la Vaslui, iar Budescu, care ar merge ca uns în centrul Stelei, e o aroganţă, dar în sens invers. Încă jucătorii tineri și cei străni aleg Steaua pe baza imaginilor, din trecut, cu tribunele pline, tribune pe care patronul Stelei le-a considerat doar teancuri de bancnote. Conjunctura rezultată în urma unei bande rulante de transferuri printr-un campionat îngenuncheat poate avea sinonimul pricepere doar în dicționarul românesc. A alege profitul pe termen scurt versus tradiție pe termen lung nu e pricepere în fotbal. E o implozie cu bătaie mai lungă decît orice transhumanță ori pelerinaj la Sfîntul Munte.

Camera 214 a hotelului Marriott e, de fapt, un birou. Pe vremuri, acolo, transferurile pricepute ale lui Gigi erau blocate de grosimea fumului de grătar, iar pompierii zîmbeau la telefon și îi spuneau recepționerei: „Fiți, doamnă, liniștită, nu ia foc nimica, unde să intervenim cînd nu sînt nici micii gata!?”. Fumul gros se ridica, spre cer, printre camerele turiştilor, iar sigla Stelei se pitea de rușine într-un sertar, ca un călător istovit care nu își găsea locul într-o Românie privatizată la mișto. Hotărîrile judecătorești au decis asta, nu o spun acum, doar să adun argumente, într-un articol.

Erau în sertarul ăla Lăcătuș, Balint, Ienei, Tudorel, Boloni și alții adunați, toți, într-un desen. „Ăla e un desen care nu face nici 10.000 de euro”, a afirmat Becali. Un desen ieftin, așadar, iar Steaua, doar un nume, de genul celora care se gravează, în zilele noastre, de un nene cu mănuși de plastic albe, la sfîrșitul unei finalei, pe cel mai important trofeu din fotbalul european: Champions League.