Visul lui Rădoi
Era o vreme cînd părul lui Rădoi nu stătea prea bine la interviurile după meci

Spre deosebire de coechipierii săi, lui îi lipsea look-ul cool, îi lipsea gelul. Între timp, cu noua meserie, acesta și-a făcut loc în trusa de machiaj.
Bunul simț și seriozitatea au rămas neclintite. Graba de a antrena fără experiență, încă cea mai iubită echipă din România, spun încă pentru că o echipă care își mută cartierul general departe de istorie își va pierde pînă la urmă identitatea, adică suporterii, iar asta se va vedea în timp, nu după prima dezertare a ultrașilor, așadar graba asta arată mai degrabă a calcul economic decît a fracție sufletească.
Rădoi nu se identifica în ochii publicului stelist nici cu MM Stoica, nici cu Gigi Becali, cu toate că erau de notorietate relațiile amicale dintre aceștia. Relații de rudenie, mai tîrziu. Rădoi era scos din acest context, tocmai de inima sa care împingea dăruirea în teren la cote de profesionist. Cote tot mai rare în mentalitatea jucătorului român de azi.
Nedeclarat încă, dar ușor de intuit, visul finului e la modă printre antrenorii noștri. Petrodolarii sînt un jackpot deloc de neglijat mai ales că etalonul succesului în deșert, șeicul Olăroiu, l-a inițiat pe Mirel în tainele fotbalului de acolo. Să fim serioși, cu indulgență zis fotbal.
Norocul, situația finaciară la limita falimentului a contracandidatelor, iată schema tactică de succes pentru ca rampa Steaua să îi propulseze semnătura finului pe un contract arab. Becali iese, ca întotdeauna, ieftin și totul va fi pus, evident, în cîrca religiei care asistă ca un cupier la aceste jocuri, mult mai fine și mai de efect decît ce a arătat Steaua, pînă acum, în teren. Cel mult, un fotbal arab, curat.