Baclavale bonito
Demult, pe cînd la comisioanele din transferuri nu se punea preţ pe bonul fiscal, MM Stoica îl căuta pe un anume fotbalist pe plajele Brazilei

Într-o dimineață însorită, a găsit nebunia driblingului într-un puști incapabil să își aibă singur de grijă în iarbă, din cauza staturii. Suit pe un scaun, cu mîna întinsă, pentru a ajunge la clanța vestiarului stelist, micul Elton era adus în Ghencea, pentru că oricine voia pe atunci un Ronaldinho.
Și astăzi, cînd fizicul dințosului îl face pe Rusescu să pară slăbit, orice ieșire la încălzire a lui Ronaldinho face mai mult decît oricare meci de campionat românesc. Tur-retur la un loc, contra joga-bonito.
Izolat, pentru o vreme, pe continentul unde fotbalul arde, cu tot cu inimi într-un felinar romantic cu rang de stea, pe străzile din periferie, cel mai mingicar dintre Zei, cel care își permitea să se antreneze ca Maradona, se întoarce în campionatul Europei. Cu celebrul șut, de pe loc, ce a plecat din zîmbetul de a juca fotbal, fix, de pe linia zidului chelsian construit de inginerul Mourinho, Ronaldinho încearcă în fotbal ce a încercat Mayweather în box. Să mai valoreze.
Turcia, tamponul dintre fanatismul lăsat în urmă de filtrul petrolului și Europa știrbă în rînjet, cu dintele Grecia lipsă în față, e din campionatul următor biroul lui Ronaldinho. Antalya, destinația în care puteai plăti cel puțin un desert cu baclavale cu moneda Hagi, are acum o nouă valută. Să îmi fie cu iertare, prea mărite rege machedon, dar între golul cu Columbia și Santiago Bernabeu în picioare, aplaudînd un barcelonez cu plete, care tocmai le-a ridiculizat galacticii, mă gîndesc încă ce să aleg. Are și patriotismul subiectivismul lui, dar rămîn obiectiv.