Frumoasele culori

Aerul cald al patiseriilor, răspândite precum farmaciile în București, se irosește până să ajungă să încălzească florile de la balcoanele mansardelor. Buchetele galbene par de jos niște mingi de tenis. Mai e puțin până la meci și finala asta pare să ne ia mințile.

Clinchetul furculiței pe farfuria unei terase anunță că micul dejun servit cu ziarul lângă tine e mai degrabă o chestiune de rutină decât de foame. Bătrânul citește că într-o poză clișeu L’Equipe cu bastonul sprijinit de masă.

Dar Parisul, ușor-ușor, își intră în ritmul economic al timpurilor noastre și în plăcuța memeorială lipită pe peretele teatrului Bataclan se reflectă vânzătorii de haine second-hand din parcul de vizavi. Oamenii scormonesc printre haine căutând printre mofturile aruncate la coș ale celor mai înstăriți decât ei.

Terasa La Belle Equipe, cea în care au fost împușcați 19 oameni în atentatele din 2015, e plină ochi precum un obiectiv turistic. Numai franceză nu se vorbește. Lângă, la altă terasă, mesele sunt goale chit că se servește cam același lucru. Concurența ia forme ciudate în capitalism.

Asta e o parte a orașului pe care Simona Halep îl poate cuceri definitiv în finala de azi.

Bătrâna ce stă la coadă în patiserie se uită curioasă la steagul românesc care îmi iese din ghiozdan: Aaa, Roumanie. Belles couleurs!