Alo, Simona?

Rămān la părerea că spectatorul romān pare un pic stângaci în fața marii performanțe sportive. Lipsa unor alte competiții pe meleagurile noastre în care să fie prezente vedete ale sportului mondial, plus absența sportivilor noștri la vârf internațional fac din confruntările gen Fed Cup adevărate descătușări de emoții.

Văzând dăruirea suporterilor și coregrafia de excepție, apoi ochii înlăcrimați ai Simonei, te întrebi de unde răsar totuși comentariile pe bloguri, de genul celor că Simona nu joacă pentru România, că e ghidată doar de rețetele financiare ale turneelor WTA și mai degrabă ar spune pas la meciurile în care trebuie să își reprezinte țara. Oare ele nu izvorăsc tocmai din lipsa exercițiului suporterului român de a digera marea performanță a unui sportiv autohton?

Paralelă cu fotbalul.

Amintiți-vă, deja celebră, reacția celor din echipa lui Burleanu la aflarea veștii că au triumfat împotriva unui fost component al Generației de Aur. Nu cred că Burleanu s-a referit la Dragnea cu ciuruitul, oricum neinspirată alegerea lui Lupescu cu apropierea față de politic.

Revenind la tenis.

Ca un fapt divers. În setul 2, într-un moment dificil pentru Simona, când părea că numărul 1 al tenisului a pierdut meciul din mână, l-am văzut în transmisiunea live pe Mara, într-un colț al lojei, vorbind relaxat la telefon.

Nu știu cât costă un bilet la lojă, dar nu cred că minutele de convorbire sunt incluse în prețul suspansului. Asta apropo de stângacia spectatorilor, de care vorbeam la începutul articolului. Nicio legătură cu cine a votat CFR la alegerile FRF.