Cușca tigrului

Fellaini putea fi ușor confundat cu cuibul de berze, din statuia ridicată la Sankt-Petersburg.

Monumentul e închinat venirii primăverii în bătrânul oraș al Crimei și Pedepsei. Belgianul a semănat cu opera de artă celebră în oraș, nu datorită frizurii haioase ci mai degrabă faptului că atât de static a părut în duelurile cu francezii. Golul lui Umtiti a semănat fix cu un zbor deasupra unui cuib părăsit în toiul unei ierni rusești.

În prima repriză, posesia belgienilor nu a fost decât o chemare în scenă a Franței pregătită să lovească pe contraatac, asemenea unui tigru ce își linșează dresorul, căci ușa la cușcă a rămas deschisă în pregătirea tactică a selecționerului belgian.

Lloris, portarul francez ce deține supremația reclamelor de la metroul parizian, abundat de acordeoanele românilor, era atât de montat și entuziasmat în poartă, încât mi-am adus aminte de Pancu, când și-a tras mănușile într-un meci Besiktas-Fener, scriind atunci istorie în Turcia cu paradele sale. Spre deosebire de atacantul rapidist, francezul, evident, portar de meserie, nu a luat gol și a scos două mingi ce ar fi clătinat, poate, până și siguranţa imperialului Pogba

Jocul lui Paul Pogba e un mix între ieșirile din apărare ale lui Gică Popescu, pe care Chiricheș s-a oprit să îl mai copieze în joc, demult, încă de când eram naivi și îl credeam liderul unei noi generaţii care se va califica în sfârșit, și driblingul larg a lui Ilie Dumitrescu.

Franța e în finală. Englezii sau croații, indiferent care dintre ei mai ajung acolo, îl pot contacta pe Piţurcă. Poate antrenorul cu temele cel mai bine făcute și care nu a căzut în cușca tigrului nici măcar la un European. Bine, alta era atunci valoarea Franţei, dar noi acum ne măsurăm cu Albania și alte echipe galactice.