Tactica de maidan

Văzut de la înălțimea canapelei, jocul Argentinei contra croaților a fost o miuță de maidan, o învălmășeală cu mingea dată printre și pe sub mașinile din parcarea blocului.

De la geamul unui bloc de cartier, hărmălaia era coordonată de un șef de scară ce dirija ștrengarii cu păhărelul de vişinată pe pervaz.

Argentina lui Jorge Sampaoli, cel care l-a lăsat acasă pe Icardi, golgheterul Italiei, că tot e la modă să nu bagi vedetele, a fost o orchestră dirijată de un cangur ce țopăia speriat de mama focului negăsindu-și, printre tatuaje, propriul marsupiu în care să își bage capul de rușine.

Dungile albastre, de pe tricoul naționalei purtat de superstarul Messi, se transformaseră în bretele unui ghiozdan dospit cu rechizite. Școlarul Lionel abia îl căra, în spate, fiind epuizat după ce a parcurs pe jos, kilometri până în curtea școlii, precum copiii satelor izolate de la noi.

Croaţia a reușit să reducă, într-un singur meci, tot cv-ul selecționerului Sampaoli la cel al unui ucenic de secție care încearcă să plece cu plasa plină de rulmenți din uzină și tocmai află speriat că la poartă s-a înăsprit controlul. În ultimele minute, pe la 0-2, antrenorul se agita pe margine, mai degrabă, pentru postul lui, decât pentru soarta naționalei.

Luka Modric a dat un gol, coborât din stelele Champions League, acolo unde reușita a mai fost repetată cam din aceeași poziție, prin 2013, contra celor de la Manchester United pe când la Real antrenor era The Special One devenit, între timp, Nostradamus responsabil cu horoscopul Cupei Mondiale.

Observând ce a ajuns jocul Argentinei la acest Mondial, părerea de rău, că România nu s-a calificat, se amplifică. Cu toate că necalificările naționalei mi-au bătătorit simțurile până la rădăcina nervilor, cred că până și noi eram în stare de un meci mai bun cu această fabuloasă echipă a Croaţiei. Evident cu antrenorul de acum, și nu cu naționala din vremurile când Daum era selecționer. Pardon, am vrut să zic, șef de scară.