Finala mică
Campionii au dus plăcerea sportului până în pânzele albe, șlefuind împătimirea, până când acesta a capătat forma unei meserii.
Dar ei rămân niște copii maturi, chit că umerii noștri de suporteri se ridică neputincioși. În cartea sa autobiografică, Alex Ferguson […]
Campionii au dus plăcerea sportului până în pânzele albe, șlefuind împătimirea, până când acesta a capătat forma unei meserii.
Dar ei rămân niște copii maturi, chit că umerii noștri de suporteri se ridică neputincioși. În cartea sa autobiografică, Alex Ferguson povestește că a fost întrebat la finalul carierei care este meciul său preferat.
Spre surprinderea tuturor, a menționat o întâlnire contra celor de la West Bromwich Albion, încheiată cu o remiză de 5-5. „Pentru că tocmai acel 5-5 definește cel mai bine ceea ce a însemnat Manchester United pentru mine!. Îmi punea mereu inima la încercare.” Nimic despre duelurile din Champions League, nimic despre înfruntările contra celor de la Real, Barca ori alți coloși din fotbalul mare.
Alegerile favoriților noștri par uneori de neînțeles. Simona Halep are turneul ei separat cu Șarapova, iar una dintre finale s-a jucat ieri. Practic finala de la Roma contra Svitolinei a părut că s-a transformat, cel puțin în primul set, într-un meci demonstrativ sau cel mult în finala mică.
Cu victoria contra rusoaicei în buzunar, cu statutul de favorită la Roland Garros pe masă, Halep pare că nu a mai găsit motivarea. Reacția noastră din fotolii nu ar trebui să fie una de dezaprobare. Toți cei care urmărim tenisul Simonei de ceva ani, ne-am asumat că, în unele meciuri suntem pasibili de infarct.
Acel „Hai Simona”, de se aude de câțiva ani pe toate arenele, a părut azi, doar un avertisment că finala de la Roma avea o miză. Dar oare ce ar răspunde, cândva, Halep dacă ar fi întrebată care e meciul preferat al carierei? Poate că răspunsul va fi un meci de pe vremea când șlefuia în anonimat, și nicidecum vreo finală câștigată, cum ne-o închipuim noi, mereu învingătoare.