Detaliul
O ferigă ce s-a încăpățânat să reziste în deșert. Cam așa a arătat Halep în meciul cu Wozniacki.
![Permalink to Detaliul](https://blogsport.gsp.ro/prepelita/wp-content/uploads/sites/69/2018/01/2018-01-27T123742Z_692556530_HP1EE1R0Z2TR4_RTRMADP_3_TENNIS-AUSOPEN-930x524.jpg)
„Hai, Simonaaa!”, se aude și acum un strigăt de ajutor din arena de la Melbourne. Zăpușeala din Australia face condens cu gerul de la noi într-un talmeș-balmeș al emoțiilor. De ce oare nu există televizoare anti-shock și doar ceasuri sau telefoane astfel fabricate? Ar fi o invenție beton pentru un asemenea meci. Ne-am mai trage suflul dând cu el de podea.
Croncănitul ciorilor ce planau deasupra arenei creaseră decorul unui film de Hitchcock. În rolul principal, cine altcineva decât Halep a noastră. La 4-3 în setul decisiv, când Simona a reușit break-ul, se formase parcă, pentru prima dată, o hologramă cu Halep fotografiindu-se, în sfârșit, cu trofeul unui turneu de Grand Slam. Dar daneza a făcut rebreak-ul, apoi și-a câștigat serviciul și meciul s-a întors cu spatele la noi. Finalul era dintr-o dată cel care ne lasă cu un gust amar.
O ferigă ce s-a încăpățânat să reziste în deșert. Cam așa a arătat Halep în meciul cu Wozniacki. În loc de nisip, o accidentare sâcâitoare la gleznă, în loc de uscăciune, oboseala din maratoanele cu Davis și Kerber. La final nici ploaia nu a mai venit.
Într-o pauză publicitară din finalul meciului am schimbat pe Eurosport 2. Acolo era în transmisiune directă o etapă de Cupă Mondială, coborârea masculină de schi de la Garmisch-Partenkirchen. Vitezele schiorilor le depășeau uneori pe cele ale mingilor servite de cele două tenismene epuizate. Ochii înlăcrimați a lui Darren Cahill, din final, arătau de parcă ar fi fost unul dintre acești schiori coborând panta fără vizieră.
La festivitatea de premiere s-a vorbit despre Federația de tenis din Australia, care sprijină copiii și importanța acestui suport „fără de care puștii nu ar mai practica tenis!”, se spune la microfon. Adică fix, mereu, aceeași diferență dintre noi și restul lumii. Să nu uităm detaliul ăsta, când vom comenta, iarăși, nemulțumiți, a treia farfurie a Simonei.