Recomandare de carte

A se consemna, înainte de toate: Marcica Belearta Mononoke rămâne o autoare. O autoare de poezii. E adevărat, nu volumul ei a înconjurat România, dar asta nu pentru că versurile sale nu ar putea fi citite de oricare doi tineri […]

A se consemna, înainte de toate: Marcica Belearta Mononoke rămâne o autoare. O autoare de poezii. E adevărat, nu volumul ei a înconjurat România, dar asta nu pentru că versurile sale nu ar putea fi citite de oricare doi tineri ce ar vrea să se scalde în imponderabilitatea unei povești de dragoste. Cartea s-a vândut, atît cât se poate vinde o carte de poezii în aceste vremuri mărețe, în care sunt raportate producții record la floarea soarelui. E știut faptul că lumea de azi crește floarea soarelui, nu mai citește poezii. O mică paranteză, despre cei care au pus la îndoială adevărul acestei recolte anunțate cu zâmbet pe sub mustață, ea mi-a fost confirmată personal de amici ce au circulat în această vară cu CFR-ul. Viteza trenurilor permite numărarea plantei de pe câmp, chiar din mers. Cică e mult mai ușor decît modul în care, în 3 secunde se numără sute de voturi cu mâna în Parlament, de către numai 2 secretari. Ăsta da, chin!

Revenind la povestea noastră. Marcica Belearta Mononoke a câștigat 260 lei din scris, și în acest fel statul a decis, conform legii, să îi retragă pensia de handicapat de 39 lei pe lună. Cînd dezbaterea despre acest caz revoltător a ajuns pînă pe masa ministrului, profund impresionat acesta a decis, nu se știe dacă la cald, sau la rece, că autoarea poate să conteste în instanță nedreptatea. Solidaritatea ministrului Olguța, cu până la urmă, de ce să nu recunoaștem, un om de rând, este de luat în seamă. Un om de rând trebuie să stea la coadă, vorba celui de-al doilea om în stat, ce obișnuiește să sară rândul. Așadar, acest sacrificiu al unui om plătit din banii noștri, votat tot pe banii noștrii să facă legi pentru noi, e impresionant. Practic ministrul s-a oprit pentru o vreme din activitate, poate din drumul spre o televiziune în care urma să anunțe lucruri mărețe sau poate chiar din punerea la punct a ultimelor detalii ale lansării stadionului din Bănie, tocmai de ziua sa, ca să rezolve cazul unei poete. Până la urmă, poeții, handicapați sau în deplinătatea forțelor, rămân tot niște poeți. Adică niște boemi, fără cunoștințe juridice, și de aceea, uneori, ei trebuie ajutați și îndrumați să își apere drepturile. În acest caz, iată, ajutorul a venit tocmai din partea unui om cu un rang atît de mare în stat.

Nu vă enervați. Repirați. Cenzura nu mai există. Da, e rece și afară.

Scleroza în plăci e o boală ce poate face un copac să pară mai mobil decît corpul uman. În, zilele ăstea, în țară e cod portocaliu de vânt și de ploi. Așa că ramurile se vor legăna și mai tare, parcă în ciuda tuturor nervilor, ce au decis brusc, că nu vor să mai asculte de creier.

Și atunci, de nicăieri, niște versuri, ale unui poet atât de mișto, ne arată că România încă nu și-a pierdut toate simțurile. Indiferent de cum bate vântul la putere.