De bun rămas

Dacă ești turist și privești în jos de pe podul St. Luiz din Porto, ce leagă două maluri ca niște bolovani coloși, ai un nod în gât.

Dar dacă ești un puști localnic, îmbrăcat cu un șort contrafăcut al celor de la FC Porto și doar cu niște șosete albe rupte, atunci nu mai e amețeală, e doar un joc.

Pentru o căciulă de bani strânsă de un amic de al său, băiatul cârlionțat se pregătește de zbor precum o balerină. Nu crezi că va sări, dar grotescul public aplaudă ca la o coridă. În public, o fată roșcată pune carte peste carte în loc de trepied. Zâmbește, va avea cel mai bun cadru cu care se va mândri probabil la o cină romantică în portul pescăresc. Corzi de chitară se aud de pe colinele orașului. Suspansul e terifiant, însă nimeni nu încearcă să îl oprească pe Birdman.

Și atunci lebăda se transformă în șoim. Puștiul sare. Impactul cu fluviul Duero e precum sunetul unui dop scos dintr-o sticlă cu vin vechi. Secundele în care aștepți ca puștiul să revină la suprafață sunt fracțiunile în care ajungi la maturitate. Orice vârstă ai avea, nu îți mai arde de copilul din tine. Se lasă seara, felinarele cu becuri economice se aprind, din apus răsună zgomotul derby-ului local, Porto cu Boavista.
Ce fotbaliști am avut, dacă Cristi Săpunaru, care nu era reprezentatul vreunei generații, juca titular într-un astfel de oraș. Nu mai amintesc, sunt deja clișee, de fazele lui Hagi, de Mutu sau de Chivu. Nu mai ridic în slăvi vremurile vintage cu Dobrin pe care mi le imaginam probabil și mai frumoase din cărțile lui Ioan Chirilă.

Fotbalul românesc nu poate să se scufunde mai jos. A sărit de pe un pod construit peste tradiții direct în mijlocul mocirlei, în aplauzele conducătorilor de cluburi. Așa că, azi, spun stop.

Mulțumesc celor care m-au citit, mulțumesc Gazetei Sporturilor pentru că mi-a oferit prilejul timp de aproape 10 ani de zile să scriu editoriale în paginile singurului cotidian la care stăteam la coadă pentru taică-meu. Voi rămâne același cititor de până acum, care încă crede că cel mai bun final al unui articol e foșnetul hârtiei de tipar.

Ultimul foșnet? Puștiul a scăpat. L-am privit în ochi pe băiat când a ieșit din apă. În timp ce tremura de frig, râdea. Și-a luat mingea, s-a încălțat și a plecat cu amicul numărând monede. Da, din cauza fotbalului am scris până azi. Da, din cauza situaţiei dezastruoase în care a ajuns fotbalul românesc am renunțat.

Sătul de a mai scrie despre ce nu avem, și mereu despre ce au doar alții. Salut,
Răzvan Prepeliță.