Colivia

Pufica e o zebră australiană ce își duce zilele într-o colivie dintr-un magazin, la intrarea într-un mall, fără să fi cunoscut vreodată sunetul pădurii.

Ca alte milioane de păsări, ea s-a născut într-un cuib cu prețul pe el.

Pufica a fost dintotdeauna sufletul magazinului. Acum, Pufica e chioară de un ochi. Stă ghemuită cât e ziulica de lungă, nu prea are chef de zbor și se uită calmă în format 1D la oamenii de dincolo de gratiile coliviei. Pe ea nu o cumpără nimeni dintr-un singur motiv. Nici un terorist, nici un hoț, nici un copil, nici un manager, nici un fotbalist, nici nimeni. Nici măcar eu, care vă scriu povestea asta. A trecut ceva vreme de când i s-a infectat ochiul și i l-au scos într-o pauză de masă. Vecina ei de cracă, cu ambii ochi în dotare, o caftește cât e ziulica de lungă. Poc, poc, poc, fix în locul în care cândva era un ochi. Pufica dă din cap din reculul loviturii precum un ceasornic. Apoi vecina zboară și în locul ei vine alt ghemotoc colorat cu cioc portocaliu. Și din nou , de la capăt: poc, poc, poc.

Pufica nu e ortodoxă, nu e musulmană, nu e budistă, nu e nici măcar un martor al lui Iehova. De fapt, Pufica e atât de incultă încât nu știe decât limba păsărească și nu înțelege nimic din ce spun vecinii papagali care repetă obsesiv spre hăhăiala clienților: „Cât costă?”.

La închiderea magazinului, vânzătorul pune pătura pe colivie. Pufica închide ochiul și visează că pleacă în lume. Trece o mare în zbor precum păsările călătoare, se strecoară nevăzută de păsăroii răpitori și ajunge într-un cuib frumos, cu crengi lucioase, cu razele soarelui strecurîndu-se printre draperiile de frunze. Apoi vine dimineața, pătura e ridicată, iar rutina se reia de unde a rămas: poc, poc, poc.

Europa a devenit chioară. Micul continent colorat pare resemnat. Uneori parcă nici nu mai contează cine o lovește. Teroriștii sau valurile de refugiați: poc, poc, poc. Tot ce mai face Europa e să viseze în propria colivie la un vis care se stinge de la o vreme la fel. Cu realitatea. Pătura politicului corect așternută peste frica terorismului e doar o altă colivie. Pufica are cel mai frumos cioc din colivie, iar puful e de departe cel mai pestriț. E singurul motiv pentru care, azi, își ia capacele. Nu are un ochi, dar rămâne cea mai invidiată pasăre. Pentru că, nici așa, cu toate rănile ei, ea nu e de vânzare.