Ultimul robot

Indiferent dacă Manchester City va domina de acum înainte fotbalul european, ceea ce i se întîmplă lui Guardiola în conturi nu mai are legătură cu fotbalul

Spun asta uitîndu-mă la un exemplu la îndemînă. Antrenorul Ranieri, cel care după ce pe bani buni a scufundat Grecia înainte să o înece criza și mai apoi refugiații unui război cel puțin ciudat, s-a dus de nebun la Leicester și a dat lovitura. Încă de pe vremea cînd antrena liliecii Valenciei sub comanda stilului său de joc, ieșeau la iveală doi fotbaliști. Atunci erau Claudio Lopez și Adrian Ilie. Acum tot doi fotbaliști ridică în picioare micul orășel britanic: Riyad Mahrez şi Jamie Vardy.

Iar cînd britanicii veniți la meci din căsuțele lor frumos aranjate, dintre cărămizile egale, se bucură la un gol, simți că bucuria lor e o reclamă pe care nu o poți devora fără furnicături. Chit că e cam aceeași nebunie, de fiecare dată, pasiunea e parcă tot mai aprigă. Într-o Europă în care peste tradiții sărăcia urinează pe la colțuri ori fanatismul stropește cu sînge, fotbalul din insulă pare un ziar vechi pe care toți bogătanii acestei Planete vor să îl savureze la o cafea cu gloria. De fapt, vor să o ardă vintage pentru că, de ce nu?, vintage-ul e la modă. Ultimul gol al lui Vardy contra celor de la Liverpool, sub privirile lui Klopp, un fel de Goethe între antrenorii germani, este epocal.Nu e momentul să ne ferim de laude, de cuvinte înălțătoare, cuvîntul potrivit aici este, fără doar și poate, cel puțin, epocal.
Ca să nu ne abatem de la ideea inițială, se așterne o impresie că, în ultimul timp, Guardiola alege portofelul, în locul nebuniei. Că inovația acelui tiki-taka legendar e încă prezentată ca un roman de actualitate, rescris, cum azi, mai nou, se obișnuiește, din perspectiva mai multor personaje. Inițial e povestea personajului principal, iar la relansare a celui secundar. Povestea evident aceeași, vînzările în creștere. De fiecare dată, reeditarea e mai pompoasă, mai sofisticată, mai prețioasă, mai scumpă.

Cîte transferuri vor urma la City, cîte miliarde vor fi necesare să impregneze un „ia-o tu, dă-mi-o mie”, cîte vedete vor fi aduse ca să înțeleagă filosofia tiki-taka? În rivalilatea care a marcat fotbalul anilor ce de abia au trecut și vor trece, cea dintre Guardiola și Mourinho, spaniolul părea întotdeauna boemul. El era personajul care trebuia să înfrîngă robotul orgolios cunoscător al mai multor limbi și zerouri în contracte. Acum, se pare, urmează o bătălie a roboților întreruptă doar de oameni fideli nebuniei care i-au lansat.