Întrebări către Moș Crăciun

Acum, pe sfîrșit de an, cînd ne menținem echilibrul, cocoțați pe un scaun, deasupra isteriei de a burduși cămara doar ca să înfigem podoaba supremă a bradului de Crăciun, vîrful, ei iată că, fix acum, mă trezesc cu întrebări către dumneavoastră

Către fiecare Moș Crăciun.

Medalia de bronz cucerită de fete la handbal e beteala care învelește molidul sportului românesc din care se scutură, ca de obicei, și anul ăsta tot felul de dezamăgiri. Tadici strigă la fete, precum un colindător enervant de pe străzile cu gropi pline de comisioane și polițe de plătit, și nu mă pot întreba de unde atîta ranchiună pe un om care, cîndva, respira emoțiile celor pe care azi îi contestă. Nervii scutură copacul. Călcăm în ace, zi de zi, citind polemica. Apoi ne închinăm și ne urăm sănătate. Vin Sărbătorile. „Haide, nene Tadici, lasă naibii toba aia, că vrem să ascultăm imnul!”, exclamă un taximetrist de provincie fără aparat de taxat.

Am intrat într-o biserică ortodoxă, nespus de frumoasă, cu blocuri turn ridicate de comuniști în jurul ei. Vrînd să o acopere au făcut-o și mai frumoasă. O bătrînă mestecă gumă cu patos cînd preotul citește din Evanghelie. „Tinerii din ziua de azi nu mai au respect!”, șoptește amicei de lîngă ea. Așa e. Judecata e cadoul pe care românii încă îl primesc cu brațele deschise în fiecare an. Nu ne vom schimba prea curînd. În fiecare dintre noi e un duh de Sfîntul Petru care în rîndul suporterilor capătă valențe herculiene.

De la Simona Halep nu vrem altceva, decît unul din cele patru globuri pictate cu Grand Slam, orice alt suvenir primit de la ea, fiind un kitsch. Un fiasco. Dar dacă își face nițel timp și joacă pentru România, atunci brusc nu ne mai interesează de performanțele ei individuale din WTA. Îmbrăcăm haine de patrioți pe care le purtăm pînă la prima frontieră, de unde gonind pe autostrăzile altora realizăm că nu mai sîntem români. Sîntem europeni. „Postează, frate, un selfie cu cașcareții! Să moară dușmanii”.

Tata Puiu e comutatorul vechi care aprinde instalația colorată a fotbalului românesc. Cine nu are bătrîni- generali-selecționeri-senatori să își cumpere. Am vrea ceva de calitate și privim pe rafturile goale pe care stau împrăștiate cîteva cutii cu antrenori pasteurizați de lovele și pe care scrie ori „Made la arabi”, ori „Made la chinezi”, ori cine mai știe pe ce vapor. Nu ne întrebăm de ce Becali nu a protestat cu ciobanii la Guvern, dar ne întrebăm de ce Gâlcă e bun de Primera Division și nu a mai fost bun de Steaua.

Afară ceața a înlocuit zăpada. Silueta Moșului rămîne inconfundabilă. Stați cuminți, vorbim după poezii. Ah și, era să uit, Șumudică, una dimineața, una seara, cu apă multă.

Sănătate, vă pup, ne vedem la anul!